Rafila: Salarii mai pari pentru cei care lucrează din greu

1211

Ministrul Sănătății a declarat că se poartă discuții pentru majorarea salariilor în Sănătate, în primul rând în cazul personalului TESA din spitale și asistenților medicali. Rafila a mai susținut că ei caută soluții ca aceste majorări să fie bazate pe criterii de performanță.

„Am avut discuţii şi punctul nostru de vedere, care a fost agreat de Sanitas şi a fost însuşit şi de dl premier, a fost că trebuie în primul rând găsită o soluţie – şi o vom găsi – pentru înlăturarea inechităţilor salariale. Există şi o inechitate referitoare la personalului TESA, că au salarii foarte mici. Urmează asistenţii medicali, la care trebuie să existe o creştere salarială, apoi medicii. Încercăm să găsim o soluţie împreună cu dânşii încât măririle acestea salariale să fie bazate pe criterii de performanţă, încât cei care duc greul să fie salarizaţi cum trebuie”, a afirmat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la Antena 3.

1 COMENTARIU

  1. Criterii de performanta? Nu le-a definit, partucularizat pentru o meserie, un loc de munca, nicio administrație din România, niciun minister, companie de stat și asa mai departe. Cuvinte bombastice pentru prostit pretenții! Sictir.
    Nu veți publica comentariul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here