Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, spune că în România ar fi utile în acest moment nişte locuri special amenajate pentru persoanele asimptomatice infectate cu coronavirus, pentru a nu aglomera paturile din spitale.
„Lucrul pe care noi ar trebui să ne concentrăm acum ar fi legat de asigurarea unor spaţii pentru tratarea formelor uşoare sau asimptomatice, un soi de izolare a persoanelor asimptomatice în afara spitalelor, încât să nu încărcăm spitalele cu pacienţi şi să reducem riscul de transmitere la personalul medical. De asemenea, stabilirea unor circuite separate pentru persoane simptomatice şi asimptomatice în spitalele generale şi asigurarea asistenţei medicale pentru alte patologii, pentru că infecţia cu noul coronavirus nu e una dintre patologiile dominante în acest moment, ca să nu îngreunăm şi mai mult povara pentru sistemul de sănătate”, a spus dr. Alexandru Rafila.