Răduţ îl atacă pe Răducan: “Nu are coloana vertebrală”

572

După ce a rupt contractul cu formaţia din Emirate, Hatta Club, fostul jucător al Pandurilor, Mihai Răduţ, a făcut declaraţii dure la adresa lui Narcis Răducan. Mijlocaşul deplânge situaţia în care a ajuns echipa gorjeană şi spune că preşedintele clubului a minţit cu seninătate jucătorii.
“În iarnă, echipa era foarte bine, totul mergea ca pe roate, dar a venit domnul preşedinte Narcis Răducan şi a spus că cei de la CEO vor tăia finanţarea şi o să fie foarte greu. Am înţeles lucrul ăsta, s-a mers pe o lună, două, trei de întârzieri, deşi în fiecare săptămână venea la noi să ne spună că se rezolvă, că găseşte investitori. Am terminat pe trei şi urmau să intre în club un milion şi ceva de euro, plus transferul lui Hora pe încă vreo 600.000. Deci peste 1,5 milioane care cu siguranţă acopereau toate cheltuielile, că nu erau salarii de zeci de mii de euro la Pandurii. Am plecat, a trecut iunie, a trecut şi iulie, apoi şi august şi nu am primit vreun ban. Am început să vorbesc cu băieţii de la echipă, nici ei nu au primit. Am vorbit şi cu Nistor, că el avea de primit salarii pe şapte luni, nici el nu primise şi mai mult, a fost exclus şi trimis la echipa a doua. Au fost nişte lucruri… ca si cum eram sclavi pe plantaţie şi dacă nu acceptam să muncim fără să plătim eram excluşi”, a spus Răduţ pentru ProSport.
Fotbalistul de 26 de ani a mai declarat că Răducan nu mai are credibilitate şi nu este firesc să câştige atât de mult din postura unui preşedinte de club din România: “Cum e posibil ca la Pandurii, un club în insolvenţă, conducătorii să aibă salarii mai mari decât jucătorii? 8, 9 sau 10 mii euro net pe lună! Şi vin, se uită în ochii tăi şi spun: «Vai, facem tot ce putem ca să vă dăm banii». Apoi, în două luni se trezesc cu un milion şi ceva şi îi fac praf pe toţi. E ceva jenant! Vreau să fim trataţi cu respect, să ne putem uita unii în ochii altora fără jenă. Păi eu mai pot da mâna cu Narcis Răducan acum şi să se uite în ochii mei fără să lase capul jos? Nu are cum! E vorba de omenie, atribut care lipseşte cu desăvârşire mai ales în fotbal! Narcis Răducan ne spunea că primul lucru după ce intră banii în club va fi să se plătească datoriile către fotbalişti. Când vine omul la tine, se uită în ochii tăi şi îţi spune asta, atunci mergi pe încredere. Doar nu o să îmi spună asta în faţă, dar el să facă altceva, nu? Înseamnă că n-are coloană vertebrală”.

condescuCondescu l-a convins să-i amâne pe gorjeni!
La fel ca şi alţi fotbalişti, Răduţ a lăsat de la el şi a scăpat Pandurii de depunctare. Totuşi, mijlocaşul a făcut o înţelegere cu Marin Condescu pentru a-şi recupera drepturile băneşti. Dacă Pandurii nu intră în faliment, o parte din banii care vin din drepturile TV vor ajunge la jucător. “Eu am făcut memorii şi trebuia să îi suspend, să le iau puncte şi să le interzic transferurile. M-a sunat cineva de la Tg-Jiu, cineva care a făcut parte în trecut din conducere şi cred că doar el ar mai putea salva echipa, şi m-a rugat să îi mai păsuiesc până în ianuarie. Păi cei de la club mi-au trimis o foaie în care se angajau să îmi plătească banii atunci când vor veni drepturile de la Ligă. Dar era o foaie care putea fi anulată foarte uşor. Aşa că am refăcut-o eu, alături de un avocat, şi le-am trimis-o direct semnată. N-au avut ce face şi au acceptat, am reprimit-o semnată. Teoretic, m-am asigurat că iau banii, dar dacă intră în faliment nu am ce să mai fac. Dar eu sunt împăcat cu mine, mi-am făcut datoria ca fotbalist, dar şi ca om faţă de acest club. I-am ajutat şi acum, deşi au trecut zece luni în care n-am primit nici măcar un telefon în care să îmi explice ce şi cum. Am aflat din presă că cei din conducere au avut bonusuri de performanţă uriaşe. Deşi noi, jucătorii, am făcut performanţele alea şi nu am primit vreun leu”, a spus Răduţ.

Merge la Dinamo?
Fără îndoială, mai multe cluburi din ţară sunt interesate de fostul mijlocaşul al Pandurilor. Răduţ nu are însă ochi decât pentru Dinamo, şi asta dacă nu se va materializa altă mutare în afară. “Prima variantă rămâne străinătatea. Touşi le-am spus că dacă nu se va rezolva nimic, prima opţiune rămâne Dinamo. Dar să fie o ofertă de luat în calcul, de luat în serios. Mă refer la tot, la proiect, să îşi dorească mai mult, dar şi la partea financiară. Să nu fie ca în vară, atunci a fost o propunere pe care nu puteam să o accept”, a declarat fotbalistul.
Cătălin Pasăre

1 COMENTARIU

  1. Ce v-am spus eu ca Narcis e spagar alaturi de mai multi din conducere. Sa vina 3 mil. euro de la liga pt locul 3 ocupat plus 1,5 mil euro cum spune si Radut, si sa intri in faliment când ai atatia bani, e de rasul curcilor si al ANAF-ului si al DNA-ului si al Curtii de Conturi etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here