Radu Leonard: “Toţi respectăm statutul, la fel trebuie să facă şi Gorgotă şi Manta”

347

Fostul conservator Radu Leonard, intrat de aproape un an de zile în rândul PNL Gorj şi-a depus şi el candidatura pentru a deveni membru în Biroul Politic al organizaţiei judeţene. Candidatura sa nu a fost aprobată deoarece el nu avea exact un an de zile de când a intrat în PNL.

Conform statutului pot candida la aceste alegeri doar membrii care au un an neîntrerupt în PNL Gorj, iar Leonard mai avea nevoie doar de două săptămâni de vechime în filială pentru a candida. Spre deosebire de Daniel Gorgotă, care avea doar zece luni de PNL, Radu Leonard a înţeles situaţia.

“Eu mai aveam nevoie doar de două săptămâni dar am înţeles că aşa prevede statutul şi nu am cerut niciun fel de derogare. Nu înţeleg de ce Gorgotă nu pricepe la fel, deoarece trebuie să ai vechime neîntreruptă în PNL, timp de un an de zile ca să poţi candida. În cazul lui Manta, ştiu că el şi-a însuşit excluderea din PNL. În toate aceste cazuri, toţi trebuie să respectăm statutul”, a declarat Radu Leonard, în momentul în care a fost întrebat cum comentează situaţia în care se află acum liberalii Gorgotă şi Manta.

Cert este doar că situaţia lui Pantelimon Manta va fi pusă în discuţia Biroului Politic Interimar al PNL Gorj, astăzi, în ultima şedinţă a acestui organism în actuala componenţă, şedinţă la care va fi prezent şi şeful interimar al organizaţiei, Ionuţ Stroe.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here