Rădoi nu schimbă abordarea în meciul cu Austria

1088

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a declarat înaintea partidei cu Austria că nu va renunța la ideea de a implementa un stil ofensiv primei reprezentative. Tricolorii vin după o înfrângere umilitoare la Oslo, 4-0 cu Norvegia, după un joc în care mulți specialiști au considerat că românii joacă prea ofensiv pentru posibilităţile tehnico-tactice din acest moment. Rădoi a avertizat că rezultatele nu vor fi imediate.,,Asta este filosofia noastră, când am venit am discutat cu conducerea federaţiei şi am spus că nu mi-aş dori să sacrific spectacolul de dragul rezultatului. Pentru că avem jucători de la U21 care au făcut faza ofensivă foarte bine şi când vor face pasul la echipa mare va fi dificil să ne apărăm cu ei după ce am lucrat cu ei la tineret aproape doi ani. Deci am încercat să jucăm cât mai avansat. Încercăm să venim cu ceva nou în care drumul naţionalei să arate altfel. Probabil că în momentul de faţă nu vom avea rezultate, dar echipa naţională va arăta mult mai bine din punct de vedere al posesiei şi tot ceea ce înseamnă fotbal modern”, a spus selecționerul. Rădoi a mai declarat că face faţă presiunii după înfrângerile cu Islanda şi Norvegia, iar selecționerii primei reprezentative au fost puși la zid chiar și atunci când au înregistrat rezultate pozitive.,,Eu fac faţă presiunii, de asta îmi şi asum toate lucrurile negative care apar la echipa naţională. Şi e normal să apară, pentru că nu am avut evoluţiile aşteptate. Au fost câteva critici chiar şi când eram pe primul loc în Liga Naţiunilor, deci din punctul ăsta de vedere trebuie să facem faţă. E greu de anticipat cât de repede sau cât de târziu eşti contestat. E clar, când nu apar rezultatele aşteptate vor fi critici la adresa antrenorului naţionalei. Mereu s-a întâmplat asta, chiar şi la antrenorii care au avut rezultate. Deci tot au fost criticaţi, iar din punctul ăsta de vedere nu ar trebui să avem o problemă. Însă trebuie să îi facem pe băieţi să înţeleagă că fiecare meci pentru echipa naţională este capital. Îmi reproşez că nu am fost în stare să capacitez jucătorii pentru miza partidei cu Islanda. Pentru că din punctul meu de vedere, acolo ni s-a rupt firul. Jucătorii nu au ştiut cum să gestioneze ratarea calificării, şi nici noi nu am ştiut cum să îi facem să înţeleagă ce s-a întâmplat… şi apoi s-a întâmplat ce s-a întâmplat în meciul cu Norvegia”, a precizat Rădoi.
Mijlocașul celor de la Caligari, Răzvan Marin, a declarat că jucătorii trebuie să depășească pasa proastă cauzată de ultimele două înfrângeri. Fotbalistul format la Viitorul este convins că tricolorii nu vor mai înregistra o nouă umilință.,,Nu este o atmosferă tocmai plăcută la lot, e normal după două înfrângeri la rând. Dar încercăm să ne revenim mental pentru următorul meci, cel cu Austria. Nu are de ce să ne fie teamă de partida cu Austria, cred că atunci a fost o declaraţie la cald a selecţionerului. Sunt sigur că vom juca să câştigăm acest meci şi vom păstra principiile de joc pregătite până acum. Vom pregăti meciul cât se poate de bine pentru a arăta altfel şi să spălăm puţin din aceste două înfrângeri. Noi dăm mereu tot ce avem mai bun şi încercăm toţi să ajungem din nou la o Cupă Mondială, dar până la preliminarii se pot schimba multe”, a spus Marin. Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte, în această seară, de la ora 21.45, pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti, selecţionata Austriei, într-o partidă contând pentru Grupa 1, Liga B, a Ligii Naţiunilor.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here