RAAN, dator peste 12 miliarde la CEO

444

Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) datorează Complexului Energetic Oltenia 128.582.978 de lei pentru cărbunele energetic livrat. În ceea ce priveşte actualul stoc de lignit, de aproximativ 20.000 de tone, acesta ar asigura funcţionarea sucursalei Romag-Termo a RAAN doar până la 6 august.

,,Ni s-au promis 25 de milioane de lei pentru a continua să menţinem în stare de siguranţă echipamentele. Se întârzie nejustificat alocarea acestor bani. Oprirea liniilor de fabricaţie, mai ales la Uzina de apă grea, unde există tone de hidrogen sulfurat, gaz foarte periculos pentru mediu şi oameni, trebuie făcută controlat”, a precizat Alexadru Tănase, lider de sindicat la RAAN.
El a arătat că la RAAN încasările curente, rezultate din furnizarea de agent termic şi vânzarea energiei termice, se ridică la aproximativ 100.000 lei/zi, sumă insuficientă pentru a acoperi cheltuielile cu funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor, evaluate la 500.000 lei/zi.
“În şedinţa creditorilor din 27 iulie s-a aprobat disponibilizarea din 1 octombrie 2015 a 1.525 de salariaţi, iar începând cu data de 31 martie 2016 – 520 de salariaţi. În primele 12 luni, aceştia vor primi câte 1.740 de lei/lună ca venit lunar de completare, iar după expirarea acestei perioade, tot pentru 12 luni, câte 1.200 de lei. Dacă autorităţile vor respecta aceste convenţii, vom vedea. Problema care ne interesează în cel mai înalt grad este închiderea, la 31 august, a platformelor industriale ale RAAN, care trebuie făcută etapizat, pentru a preveni riscurile unor accidente catastrofale”, a adăugat Tănase.
În context, el a afirmat că este optimist şi că “guvernanţii vor raţiona şi nu vor mai crea probleme sociale şi nici nu vor pune în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei din localităţile din împrejurul uzinei de apă grea Romag-Prod şi a celei din zonele transfrontaliere”.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here