Q&A despre VIITORUL EUROPEI cu MARIAN JEAN MARINESCU

1581

2020 a însemnat pentru Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu recunoașterea din partea Uniunii Europene prin titlul de „ȘCOALĂ-AMBASADOR a PARLAMENTULUI EUROPEAN”, titlu conferit de Parlamentul European, în cadrul Concursului EPAS – Școli Ambasador.
În contextul actual, preocuparea pentru integrarea valorilor culturale românești cu cele europene a devenit o constantă a activităților echipei de Ambasadori Juniori CNTV.
Dorința Ambasadorilor Juniori este ca aceste perspective și acțiuni ale Uniunii Europene transmise de către membrii Parlamentului European să fie îmbrățișate de cât mai mulți tineri din comunitatea noastră, iar aceștia să ia atitudine. Uniunea Europeană ne-a dat această oportunitate NOUĂ, TINERILOR să luăm atitudine și să avem un cuvânt de spus, oferind soluții pentru un viitor sigur într-o Europă unită, prin semnarea în data de 10 martie 2021 de către președintele Parlamentului European, David Sassoli, prim-ministrul Portugaliei, António Costa (în numele Președinției Consiliului) și președinta Comisiei, Ursula von der Leyen a Declarației comune în ceea ce privește Conferința despre viitorul Europei. Este prima acțiune din istoria U.E., când cetățenii Uniunii sunt invitați să-și spună părerea, să vină cu soluții pentru a da o formă viitorului Europei.
Principalele teme din agenda acestei Conferințe sunt legate de încălzirea globală, un plan de acțiune în vederea digitalizării educației, libertatea și democrația, dar și situația sanitară în contextul actual.
Domnul europarlamentar MARIAN JEAN MARINESCU a avut bunăvoința (în cadrul celui de-al treilea webinar organizat împreună cu domnia sa, live pe pagina de Facebook a echipei de Ambasadori Juniori și pagina Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”) de a ne explica degajat viitoarele măsuri la nivel de Uniune din partea Parlamentului European vizând sănătatea, educația, turismul și energia, dar și probleme geo-politice care implică Uniunea Europeană și, implicit, România.

Despre… Educație
Este evident efectul pe care pandemia l-a avut asupra educației, mai exact digitalizarea acesteia. Domnul europarlamentar Marinescu consideră că educația, fie ea în format digital sau nu, trebuie să fie aplicată corespunzător. Ceea ce pandemia a schimbat asupra acestui domeniu constituie o oportunitate de a sesiza ceea ce ne lipsește. Educația trebuie să atingă toate domeniile, de la științe exacte și materii fixe, până la dezvoltarea inteligenței emoționale și principii fundamentale ale integrării individului în societate. (Iarina Popa – Ambasador Junior)

Despre… Studii în străinătate
Referitor la accesul la învățământul superior în țările din Uniunea Europeană, dacă o să se desfășoare în aceleași condiții, ca și până acum, sau există modificări în acest sens, dl Marinescu a precizat că învățământul superior nu se va schimba în ceea ce privește accesarea acestuia în țările din Uniunea Europeană. Indiferent de țara unde ne alegem să ne continuăm studiile, domnul europarlamentar Marian Jean Marinescu ne îndeamnă să ne focusăm pe dobândirea unui volum de cunoștințe practice. Viitorii studenți nu trebuie să se îngrijoreze că nu ar mai putea studia în țările din Uniunea Europeană, mai ales că s-a propus si înființarea unui Erasmus britanic. (Miruna Garcea – Ambasador Junior)

Despre… Sănătate
Există preocupări și există deja un program european de sănătate de sine stătător – pentru prima oară de sine stătător – și un program ce va finanța exact acest lucru. Paradoxal, sănătatea nu este politică europeană, nici educația, nici turismul, deși participăm cu toții la acestea. Desigur, au existat niște ezitări la început, deoarece Uniunea nu poate da ordine, poate doar oferi recomandări. „Cred că de acum înainte lucrurile se vor schimba, întrucât și statele membre au văzut că o abordare comună aduce rezultate mult mai bune și cred că dacă s-ar repeta abordarea ar fi una mai bună. Puteți vedea că fiecare stat a avut abordarea proprie și nu cred că este cea mai bună soluție. Depinde foarte mult și de cei ce se află în acel moment la conducere” (MJM). (Mihai Săvoiu – Ambasador Junior)

Despre… Sănătate și Turism
Sănătatea și turismul nu reprezintă politici europene, însă aceste domenii constituie preocupări constante ale tuturor statelor membre, deoarece duc la creșterea stabilității și prestigiului Uniunii Europene. Domnul europarlamentar Marinescu ne-a informat că dezvoltarea economică va cuprinde armonios toate domeniile, întrucât, statele membre prezintă structuri economice. Astfel, a fost adoptat „Programul pentru Sănătate”, program ce promovează progresul, inovațiile în domeniul medical și cel al cercetării. De asemenea, s-au alocat 750 de miliarde de euro în cadrul unui program de redresare economică, fiind implicat și domeniul turismului. Din această sumă, țării noastre îi revin 30 de miliarde de euro. (Alexia Tuvene – Ambasador Junior)

Despre… Ecologizare
Curiozitatea mea a fost să aflăm ce alte priorități mai are U.E. la momentul actual, în afară de stoparea pandemiei iar domnul europarlamentar ne-a explicat că Uniunea Europeana prioritizează reducerea emisiilor, dar și digitalizarea. Acesta a evidențiat și faptul că unele păreri au caracter extremist spre exemplu dorința de a reduce complet chiar „de mâine” emisiile, însă majoritare sunt părerile care se concentrează pe un proces echilibrat de implementare a reducerii emisiilor. În sprijinul procesului de reducere al emisiilor, domnul europarlamentar ne-a dat exemplu și Complexul Energetic Oltenia (CEO) care va primi fonduri pentru conversia la un sistem antipoluare. (Alexandru Velican – Ambasador Junior)

Despre… Geo-politică
Întrebat ce părere are despre conflictul armat din regiunea Donbas și despre dorința Ucrainei de a adera la N.A.T.O., domnul eurodeputat a considerat acest conflict armat ca fiind unul foarte periculos pentru integritatea teritorială a Ucrainei, dată fiind agresivitatea politică a conducătorului de la Moscova. Domnul Marinescu a considerat că Uniunea Europeană și N.A.T.O. au fost prea îngăduitoare cu statul rus, prin prisma intereselor economice.
Domnul europarlamentar a considerat că aderarea Ucrainei la N.A.T.O. ar fi un pas foarte important pentru creșterea prestigiului Tratatului Nord-Atlantic, dar care ar putea produce o nouă conflagrație mondială dacă Rusia ar decide să atace Ucraina. Această situație fiind foarte dificilă pentru toți oamenii politici implicați, dată fiind și criza sanitară prin care trecem. (Vlad Donoiu – Ambasador Junior)

Despre… Brexit
Domnul europarlamentar ne-a explicat în detaliu situația Brexitului și de ce o repetare a unui astfel de eveniment este improbabilă.
Cauza ieșirii Regatului Unit din UE a fost de ordin intern, fără o legătură directă cu politicile Uniunii și a guvernării din cadrul acesteia. Țărilor membre nu le este impusă nicio decizie, fiecare stat, indiferent de puterea sa, fiind luat în considerare. Datorită acestor factori, nu există motive pentru părăsirea blocului european. Totodată, există programe axate pe educație și dezvoltare care au ca scop îmbunătățirea relațiilor atât în cadrul Uniunii, dar și în afara ei.
Regatul Unit a avut de suferit de pe urma Brexitului, abandonând totodată programul Erasmus+. Pentru a preveni pierderea studenților a fost lansată the Turing Scheme, care are ca scop înlocuirea variantei europene. (Alecsis Roșca – Ambasador Junior)

Despre… UE
La întrebarea mea: „Cum pot fi eficientizate activitățile structurilor europene (Parlamentul European, Comisia Europeana, Consiliul Europei, etc) în a gestiona nevoile cetățenilor europeni, astfel încât aceștia să se simtă cu toții integrați în familia europeană pentru un viitor împreună”, dl Marinescu a fost foarte lămuritor și răbdător, începând cu explicațiile de bază: pentru a ști exact care este nivelul de eficiență al instituțiilor europene trebuie cunoscut cum funcționează acestea, pentru că mulți nu știu că există un nivel de consultare extraordinar de mare, în aceste instituții. De cele mai multe ori există impresia că deciziile care se iau la nivel european, sunt luate ”de cei de la Bruxelles”, fără a se cunoaște cine sunt aceștia. Astfel, de la înțelegerea modului cum funcționează aceste structuri, se pot face niște propuneri pentru eficiență.
Spre exemplu, Parlamentul European este o structură care are reprezentanți din toate statele membre, aleși din partidele politice aflate la putere, respectiv în opoziție, regăsindu-se aici toate opiniile politice. Mai ales în contextul actual, nu se poate spune că nu sunt reprezentați în Parlamentul European, cetățenii.
Unul dintre lucrurile care ar putea fi schimbat constă în a face oamenii să înțeleagă că alegerea unor deputați europeni care să lucreze pentru ei, pentru interesul cetățenilor, nu pentru interesul personal, este esențială.
Referitor la Comisia Europeană este bine de știut că toate inițiativele legislative propuse de aceasta, se afișează pe site-ul comisiei pentru consultare publică.
Totodată, în ceea ce privește Consiliul Europei, o măsură care ar eficientiza activitatea acestuia, ar fi eliminarea votului în unanimitate și introducerea votului în majoritate, în felul acesta, deciziile vor fi adoptate într-un termen mai scurt și vor putea fi implementate mai rapid.
Ca o concluzie, dacă s-ar cunoaște mai bine cum funcționează structurile europene, multe critici la adresa acestora ar fi eliminate, iar lumea ar înțelege că deciziile luate la nivel european, în întâmpinarea nevoilor cetățenilor, depind în esență de oamenii aleși ca europarlamentari. (Irina Roibu – Ambasador Junior)

Articol informativ realizat de Ambasadorii Juniori ai Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.