Puţini primari au cerut case pentru specialişti

394
În doar 18 localităţi din judeţul nostru vor fi construite case pentru specialişti, pentru că doar atâtea primării au solicitat participarea la programul „Renaşterea satului românesc – 10 case pentru specialişti“. În aceste localităţi se cere astfel construirea a 128 de case pentru medici, profesori sau poliţişti.

Primăriile din doar 18 din cele circa 60 de comune din judeţ au trimis solicitări Prefecturii Gorj. Aşa se face că în Albeni, Bengeşti-Ciocadia, Hurezani, Vladimir, Bustuchin, Roşia de Amaradia, Tânţăreni şi Săcelu a fost solicitată construirea a câte 10 astfel de locuinţe, în timp ce autorităţile din Bărbăteşti, Bumbeşti Piţic, Dăneşti, Godineşti, Logreşti, Negomir, Săuleşti au cerut câte cinci locuinţe. În Urdari se pare că este nevoie de şase astfel de clădiri, în Căpreni de patru şi în Licurici de trei, dacă este să ne luăm după solicitările venite de la primăriile respective.
Specialiştii, atraşi spre mediul rural
Potrivit Alinei Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, „programul „Renaşterea satului românesc-10 case pentru specialişti“ are drept scop atragerea specialiştilor şi stabilirea acestora în mediul rural, în vederea creşterii calităţii serviciilor pentru populaţia din mediul rural. Terenurile destinate construcţiei de case pentru specialişti trebuie să aparţină domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, iar suprafaţa pusă la dispoziţie de autorităţile publice locale trebuie să fie de minim 500 metri pătraţi pentru fiecare locuinţă”. Casele ce se vor construi în cadrul acestui program vor avea o suprafaţă construită de maxim 100 de metri pătraţi pentru locuinţele care au două camere şi 120 de metri pătraţi pentru cele cu trei încăperi. De acest program vor beneficia specialiştii împreună cu familiile lor, aceştia fiind fie profesori, fie poliţişti, medici sau asistenţi medicali.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.