Puțin lignit la Roșia – Probleme mari pentru CEO

3352

Închiderea carierei Roșia de către Bankwatch și amânarea procesului până la 15 septembrie, pun în pericol și termocentrala de la Rovinari care funcționa cu lignitul de la Roșia.

Sindicaliștii de la Cartel Alfa Gorj susțin că amânarea deciziei instanței până în 15 septembrie va afecta foarte grav activitatea Complexului Energetic Oltenia, pentru că nu s-au mai făcut decopertări și se lucrează doar în interiorul carierei, unde mai este foarte puțin lignit. ,,În foarte scurt timp o să se oprească termocentrala de la Rovinari, care are trei grupuri cu o capacitate totală de 990 MWh. Chiar dacă instanța va da o decizie favorabilă pentru Complexul Energetic Oltenia, în toată această perioadă s-a pierdut și se pierde foarte mult timp, pentru că durează să dai pământul la o parte și să ajungi la cărbune. Și nu se știe ce decizie va da instanța, pentru că poate da amânare sau chiar să dea câștig de cauză Bankwatch și atunci se va închide definitiv cea mai mare carieră minieră din Europa.
O să fie probleme mari la iarnă cu energia, și dacă scoți un grup din producție, nu trei grupuri. De fapt, și acum sunt dificultăți, uitați-vă și la hidrocentrale, care produc mai puțin din cauza secetei. Între timp, Germania tot deschide cariere și termocentrale. Vă dați seama ce conservare s-a făcut acolo, dacă după ani de zile au reușit să le dea drumul. La noi Mintia este închisă de un an, dar nu o mai poți porni”, ne-a declarat Alin Munteanu, președintele Cartel Alfa Gorj, pentru Național.ro.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.