PUTIN: “Evenimentele din Crimeea au fost un examen”

194

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a subliniat vineri că rolul jucat de militarii ruşi în Crimeea a demonstrat “noile capacităţi” ale armatei: “Evenimentele din Crimeea au fost un examen. Ele au demonstrat noile capacităţi ale forţelor noastre armate şi moralul solid al oamenilor”.

“Evenimentele din Crimeea au fost un examen. Ele au demonstrat noile capacităţi ale forţelor noastre armate şi moralul solid al oamenilor”, a declarat preşedintele rus, confirmând implicit participarea militarilor ruşi la preluarea controlului peninsulei ucrainene.

El a mulţumit “comandamentului şi personalului Flotei Mării Negre, precum şi altor unităţi mobilizate în Crimeea pentru reţinerea şi curajul de care au dat dovadă”, în cadrul unei ceremonii televizate de înmânare a unor decoraţii la Kremlin.

Profesionalismul militarilor ruşi “a permis evitarea provocărilor şi împiedicarea vărsării de sânge, garantarea condiţiilor unui referendum liber şi paşnic”, a adăugat Putin.
“Trebuie să continuăm dezvoltarea capacităţilor de luptă ale unităţilor forţelor noastre armate. Inclusiv în Arctic”, a declarat preşedintele rus.

Putin a cerut, şi a obţinut la sfârşitul lui februarie din partea Senatului rus, autorizarea unei intervenţii a armatei în Ucraina. Persoane foarte bine echipate dar fără semne distinctive au preluat controlul infrastructurilor peninsulei Crimeei, dar nu există nicio confirmare oficială a intervenţiei militarilor ruşi înaintea referendumului din 16 martie şi alipirea Crimeei la Rusia.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a cerut vineri Rusiei să îşi retragă trupele pe care le-a mobilizat de-a lungul frontierei sale cu Ucraina şi să negocieze cu comunitatea internaţională.

“Este posibil ca (ruşii) să încerce să intimideze Ucraina, dar este la fel de posibil să aibă alte proiecte”, prin trimiterea militarilor la frontieră, a declarat Obama într-un interviu acordat postului american de televiziune CBS.

“Orice ar fi, pentru reducerea tensiunilor şi soluţionarea situaţiei, Rusia trebuie să-şi retragă trupele şi să înceapă negocieri directe cu Guvernul ucrainean şi comunitatea internaţională”, a subliniat preşedintele american în acest interviu dat publicităţii înaintea vizitei în Arabia Saudită.

Obama a mai afirmat că, prin acţiunile în Ucraina, Vladimir Putin dovedeşte că “regretă destrămarea URSS” şi a adăugat că omologul său rus nu ar trebui să revină “la practicile din perioada Războiului Rece”.

“Este posibil să interpreteze greşit acţiunile Occidentului. Este sigur că interpretează greşit politica externă americană”, a mai declarat Barack Obama.
Sursa: MEDIAFAX

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here