Putem economisi la fondul paneuropean de pensii!

1128

Vești importante pentru milioane de români! Comisia Europeană (CE) a anunțat că se poate pune în aplicare regulamentul ce vizează introducerea sistemului paneuropean de pensii personale (PEPP), la care poate participa orice cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene (UE), a anunțat Bugetul.ro.

Concret, așa cum anunță CE marți, a intrat în vigoare Regulamentul UE 1.238/2019 privind un produs paneuropean de pensii personale (PEPP), care se aplică direct în toate țările comunitare, deci și în țara noastră.

“Se dă astfel undă verde unui sistem voluntar și disponibil în întreaga UE, prin intermediul căruia cetățenii vor putea să economisească pentru pensie. Acesta va putea fi oferit de o gamă largă de întreprinderi financiare din întreaga UE”, subliniază CE.

PEPP va fi disponibil în completarea sistemelor de pensii publice și ocupaționale, alături de sistemele de pensii private existente la nivel național.

Potrivit regulamentului amintit, PEPP este un produs de pensie individuală, care nu ține de exercitarea unei profesii, la care un participant încheie un contract în mod voluntar în vederea pensionării. Întrucât PEPP ar trebui să asigure acumularea de capital pe termen lung, retragerea anticipată a capitalului trebuie limitată și poate fi penalizată.

Astfel, odată cu aplicarea acestui sistem, cei ce economisesc pentru pensie vor avea mai multe posibilități de alegere și vor beneficia atât de avantajele unei concurențe sporite, cât și de o transparență și o flexibilitate mai mari în ceea ce privește opțiunile privind pensia.

„Cu acest nou cadru pentru un produs paneuropean de pensii personale, oamenii vor avea mai multe opțiuni de a economisi pentru pensie și se vor bucura de garanții puternice în materie de protecție a consumatorilor. Venind în completarea pensiilor publice, PEPP răspunde nevoilor generației mai tinere de astăzi și le permite oamenilor să își planifice mai bine viitorul. Începând de astăzi (marți – n. red.), înregistrându-se o singură dată, furnizorii de pensii personale sunt în măsură să furnizeze PEPP oriunde în UE. Iar prin canalizarea economiilor către investiții pe termen lung, PEPP va contribui la stimularea creșterii economice în UE”, a declarat Mairead McGuinness, comisara pentru stabilitate financiară, servicii financiare și uniunea piețelor de capital.

Prin intermediul PEPP se creează o piață europeană a pensiilor personale, ceea ce dă posibilitatea apariției mai multor produse de pensii personale la nivel transfrontalier. Totodată, sistemul oferă cetățenilor UE o alternativă competitivă în cazul economisirii pentru pensie, informează avocatnet.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here