Armele de vânătoare deţinute de primarul decedat Dorin Filip nu se mai află în seiful acestuia de la locuinţa din Botorogi, comuna Dăneşti. Cele cinci puşti, de provenienţă rusească, au fost duse la câteva zile după decesul edilului, de către fiul acestuia, la un armurier din Târgu-Jiu. Armele sunt vechi şi ar avea doar valoare sentimentală, spune Robert Filip, care nu s-a hotărât încă dacă le va încredinţa magazinului în cauză în vederea comercializării, ori le va ridica, mai târziu, pe numele său, de la armurierul la care se află în prezent.
Primarul Dorin Filip era pasionat de vânătoare, acesta înscriindu-se la AJVPS Gorj ca şi membru vânător cu mai bine de 12 ani în urmă. Chiar dacă îi plăcea acest sport costisitor, Dorin Filip nu şi-a folosit de prea multe ori armele achiziţionate de-a lungul timpului, fiul acestuia, Robert Filip, declarând că partidele de vânătoare la care a participat tatăl său le poate număra pe degete. “Tata şi-a achiziţionat de-a lungul timpului cinci arme de vânătoare pe care le ţinea acasă într-un seif. Nu erau arme scumpe ori de mare valoare. Chiar unele dintre ele erau ruginite, motiv pentru care i-am spus tatălui meu de mai multe ori că ar trebui să scape de ele. Erau arme ruseşti nu prea performante care mai mult ocupau spaţiul decât să fie folosite”, explică acum Robert Filip.
Fiul a avut însă grijă să respecte legea, iar după decesul tatălui său a luat armele din seif şi le-a predat la un armurier. Filip era obligat să facă asta în cel mult 15 zile de la decesul proprietarului armelor.
Din seif, în alt seif
“Carabina tatălui meu, într-un cuvânt puştile de vânătoare, deoarece nu avea vreun pistol ci doar arme pentru acest sport, le-am ridicat de acasă în urmă cu câteva zile şi le-am dus la un armurier din Târgu-Jiu. Le-am dus practic la un magazin de profil la care vor rămâne până mă hotărâsc ce şi cum o să fac cu ele”, a explicat fiul lui Dorin Filip, menţionând că armele nu au valoare financiară, ci doar sentimentală nefiind de o calitate superioară. “Sunt arme ruseşti, vechi şi ruginite. Nu au cine ştie ce valoare financiară”, a completat Robert Filip, pasionat la rândul său de vânătoare.
De altfel, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj deţine la rândul său arme de vânătoare, mult mai performante, lucru pe care nu l-a ascuns niciodată, postându-şi chiar pe o reţea de socializare unele partide de vânătoare la care a participat.
Anamaria Stoica