Puși în libertate după ce s-au bătut pe terasa unui bar din Cloșani

155

Cele cinci persoane cu vârste cuprinse între 23 şi 58 de ani, din Padeş, Motru şi Baia de Aramă, care au ajuns luni seara în arestul Poliției Gorj, pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, au fost eliberate. În urma audierilor, procurorii au dispus cercetarea suspecților sub control judiciar. Scandalul a avut loc în urmă cu o săptămână, mai întâi pe terasa unui local din Cloșani și apoi în plină stradă. Imaginile au fost surprinse și de camerele de supraveghere. În timpul altercației ar fi fost folosită o bâtă, dar și alte obiecte din bar.  Surse din rândul anchetatorilor susțin că totul a pornit de la o datorie pe care unul dintre agresori o avea la un alt suspect: ”Este o datorie de 180 de lei. Cel care a oferit-o sub formă de împrumut și nu a mai primit-o a fost și rănit, în urma altercației. A obținut certificat medico-legal din care rezultă că a avut nevoie de până la zece zile de îngrijiri medicale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here