Taxă specială de salubritate în comuna gorjeană Stăneşti. Deşi nu locuieşte în casa pe care o deţine în satul Vălari, un gorjean reclamă faptul că este obligat să plătească lună de lună pentru gunoiul pe care nu-l produce în gospodărie. I-a sărit în ajutor Avocatul Poporului, care solicită, la Tribunalul Gorj, desfiinţarea hotărârilor prin care s-a impus taxa de 5 lei/lună/gospodărie.
Consiliul Local Stăneşti a aprobat, în urmă cu doi ani, o taxă de salubritate pentru fiecare gospodărie. Aşa se face că taxa este aplicată inclusiv celor ce nu locuiesc în imobilele pe care le dețin în proprietate. În urma unor plângeri primite, Avocatul Poporului a formulat o acţiune în contencios administrativ prin care solicită anularea hotărârilor emise de către Consiliul Local al Comunei Stăneşti, în anii 2017 şi 2018, privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a altor taxe speciale.
Stai, nu stai, plăteşti gunoiul!
În urmă cu mai bine de un an, un gorjean a solicitat Primăriei Stăneşti scutirea de la plata taxelor cu destinaţie specială de salubrizare, pentru imobilul situat în satul Vălari. Bărbatul a explicat că în respectiva casă nu locuieşte nicio persoană şi că imobilul nu a generat niciun deşeu, el având domiciliul, cât şi reşedinţa, în municipiul Târgu-Jiu, unde plăteşte pentru gunoi.
Cum primăria nu i-a dat curs solicitării, reclamantul s-a adresat cu mai multe petiţii instituţiei menite să protejeze cetăţenii de tot soiul de abuzuri. Ca atare, Avocatul Poporului a cerut explicaţii Primăriei Stăneşti, care a comunicat că nu există excepţii şi nici scutiri la plata taxei de salubrizare, tocmai în ideea de a nu crea discriminare. „Taxa de salubrizare nu se instituie doar pentru cei ce beneficiază în mod direct de colectarea deşeurilor, ea include acţiunile de salubrizare a întregii comune. Dacă taxa s-ar fi stabilit pe persoană, ar fi generat aceleaşi interpretări, deoarece, chiar dacă sunt mai mulţi membri în gospodărie, având domiciliul în comună, nu toţi pot fi beneficiari ai serviciului, unii dintre ei fiind plecaţi din localitate”, a mai transmis primăria. În plus, „Consiliul Local Stăneşti a stabilit taxa de salubrizare având în vedere necesitatea respectării condiţiilor impuse de legislaţia privind protecţia mediului”.
Taxă nelegală
Avocatul Poporului consideră însă ilegală taxa specială de salubrizare ce a fost instituită pentru fiecare gospodărie/familie, şi nu pe numărul de persoane. „Faţă de principiile stabilite de Legea nr. 101/2006, care impun o tarifare echitabilă, corelată cu cantitatea şi calitatea serviciilor prestate, nediscriminarea şi egalitatea de tratament a utilizatorilor, aprobarea taxei de salubrizare pe gospodărie, indiferent de numărul de persoane ce o compun, nu e conformă cu principiile taxării echitabile şi nici cu cel al nediscriminării utilizatorilor, fiind evidentă încălcarea acestor principii, din moment ce gospodăriile pot avea un număr diferit de persoane în compunere, iar cantitatea serviciului prestat este, prin urmare, diferită, în funcţie de numărul persoanelor ce compun respectivele gospodării”, transmite Avocatul Poporului, care cere şi repararea pagubei cauzate reclamantului de măsurile dispuse prin actele administrative contestate.
IRINA IRINOIU
Același lucru se întâmplă și la Prigoria. Plătesc gunoi fără sa stau acolo, locuiesc în Italia. Când am cerut explicații la contabilitate au ridicat din umeri.