Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene nu mai e burlac

377
Inspectorul Daniel Tică a părăsit rândurile burlacilor din Poliţia Gorj la sfârşitul săptămânii trecute, după ce s-a căsătorit, jumătatea sa fiind Cristina, o tânără care lucrează în sistemul de învăţământ din Gorj. Nunta lor a avut loc însă la Filiaşi pentru că amândoi provin din acest oraş, fiind vecini de bloc. Relaţia lor a durat nu mai puţin de 11 ani până când s-au decis să meargă la ofiţerul stării civile şi să spună DA.

„Suntem amândoi din acelaşi oraş, eu dintr-un bloc, ea din blocul de vizavi, ne iubim de foarte mulţi ani şi acum a venit momentul să facem şi acest pas important în viaţa noastră. Sunt extrem de fericit că am avut o relaţie de prietenie de 11 ani şi că ne-am unit destinele în cele din urmă”, spune Tică, îndrăgostit lulea de cea care de acum încolo îi va fi alături şi la bine şi la greu.

La petrecerea de la Filiaşi au participat câteva sute de persoane, în special rude şi prieteni ai mirilor. Soţii Tică au făcut show la nunta lor, dansând ca nişte adevăraţi profesionişti pe orice fel de muzică, inclusiv ţigănească. Purtătorul de cuvânt şi-a uimit invitaţii atunci când, împreună cu Cristina, a venit pe ringul de dans cu o pălărie ţigănească, numai bună pentru ritmurile pe care dansa la fel de bine ca un angajat de la Doina Gorjului. Tică spune că nu a exersat niciun fel de dans în mod special pentru evenimentul cel mai important din viaţa sa, paşii legându-se doar pentru că ginerică s-a bucurat la maximul de propria nuntă.
Cheful lui Tică a fost onorat şi de câţiva poliţişti gorjeni, colegi de serviciu cu ginerele. La masa cea mare nu a ajuns nimeni de prin conducerea Inspectoratului Judeţean, inspectorul şef Viorel Caragea spunând că tot sâmbătă au mai fost alţi poliţişti care s-au căsătorit şi care au făcut nunţile la Târgu Jiu şi la care a reuşit să ajungă, Filiaşul fiind prea departe pentru a mai fi timp pentru aşa ceva. Daniel Tică spune că nu va pleca niciunde în luna de miere ci, cel mai probabil, va reveni la serviciu pentru că are mult de lucru şi, în plus, soţia sa va fi ocupată cu începerea anului şcolar. Oricum, purtătorul de cuvânt este aşteptat cu maximum de interes de conducerea Inspectoratului pentru că instituţia este asaltată zilnic de jurnalişti cu întrebări, Tică urmând să facă echipă de acum încolo la biroul de presă cu subinspectorul Romina Dochian.
Gelu IONESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here