Punctele s-au dus, supărarea rămâne

249

Etapele trec, iar Pandurii continuă să rămână cu un bagaj de puncte extrem de subțire, asta în ciuda faptului că prestația elevilor lui Grigoraș a crescut de la etapă la etapă.

După opt etape scurse din actuala stagiune a Ligii 1, Pandurii nu a strâns decât 7 puncte, ceea ce pune echipa lui Grigoraș pe poziție retrogradabilă într-un sezon în care șase echipe vor lua, la final, drumul ligii secunde. Oricât de încurajatoare ar fi ultimele două evoluții ale gorjenilor, 1-1 cu Petrolul pe teren propriu și 1-2 cu Astra în deplasare, Pandurii are nevoie disperată de puncte care să îi permită să se desprindă cât mai repede de plutonul echipelor ce nu au alt obiectiv decât salvarea de la retrogradare.

„Dacă era debutant, aș fi trecut cu vederea”
Dacă rezultatul din partida cu Petrolul poate fi considerat drept unul just, deși s-au pierdut două puncte importante pe teren propriu, nu același lucru se poate spune despre cel înregistrat la Giurgiu. Grigoraș pune, pe bună dreptate, rezultatul defavorabil din partida cu Astra, pe seama arbitrajului pe care l-a taxat cu cuvinte extrem de dure: „Din păcate, noi plecăm cu zero puncte de aici, aspectul jocului a fost în favoarea noastră, meritam să plecăm cu trei puncte. Mare ruşine şi total dezamăgit de această manieră scârboasă, golănească. Greşelile sunt inerente în fotbal, dar absolut orice a fost în defavoarea asta. Eu înţeleg că echipele mari au 5% avantaj, dar astăzi a fost peste 15-20%. Dacă era un arbitru debutant, cred că aş fi trecut cu vederea. Dar aşa…el este un arbitru cu experienţă”, a declarat Petre Grigoraș după meciul pierdut pe final de joc, în urma unor decizii îndelung contestate ale arbitrului Robert Dumitru.

„Mă autosuspend”
grig telSupărarea lui Grigoraș este mare după un meci ce ar fi trebuit să confirme revenirea echipei sale și prin puncte puse în clasament. Tehnicianul gorjenilor merge mai departe și spune că, dacă vreodată o echipă antrenată de el va fi arbitrată de Robert Dumitru, atunci el nu va sta pe bancă: „Îmi pare rău că am întâlnit un astfel de arbitru. Aroganţa de care a dat dovadă nu-i face cinste. Nu mi-a dat explicaţii, mi-a făcut semn cu arătătorul, bine că nu mi-a făcut semn cu degetul din mijloc. Când nu eşti sigur de anumite decizii ar trebui să existe un cod de diplomaţie. Au fost rău intenţionaţi şi îmi pare rău pentru efortul făcut de jucători. Trebuia să câştigăm, nici măcar egalul nu ne mulțumea. Am plecat și cu coada între picioare şi cu nervi. Sper să nu-l mai prind, să nu-l mai văd. Promit că dacă îl văd mă autosuspend la acea partidă!”, a declarat Petre Grigoraș.

Răduț, realist
Dacă antrenorul Petre Grigoraș s-a mărginit la a comenta meciul de la Giurgiu pe marginea arbitrajului, Mihai Răduț a văzut și propriile greșeli. În opinia mijlocașului transferat în această vară definitiv de la Steaua, Pandurii și-a diminuat șansele la un rezultat pozitiv la Giurgiu ratând nepermis de mult, desori din poziții excelente: „Am început bine, am marcat, dar am rămas în zece oameni și e dificil să te menţii. Puteam obţine mai mult, puteam pleca cu un punct de aici. Am închis bine culoarele, nu au avut ocazii multe. Din păcate am primit două goluri… Nu vreau să comentez arbitrajul. Dacă noi am fi marcat la ocaziile avute, altul era rezultatul”, a spus Răduț, dezamăgit la finalul partidei cu Astra, una dintre marile ratări aparținându-i. Totuși, Răduț are speranța că echipa sa va reuși în curând să evadeze din zona fierbinte a clasamentului spre o poziție mai aproape de valoarea lotului gorjean: „Pandurii e o echipă bună a campionatului, chiar dacă acum clasamentul nu o arată. Ca joc am fost peste majoritatea echipelor cu care am jucat, doar Steaua a fost peste noi. Am pierdut, ne nemulţumeşte, dar dacă vom continua să jucăm bine, vor veni şi victoriile”, a mai declarat Mihai Răduț.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here