Pugilişti din cinci ţări la Memorialul ,,Dorin Filip”

1944

Oraşul Rovinari va fi, sâmbătă, gazda unei competiţii care a devenit tradiţie în România, Memorialul ,,Dorin Filip”. Întrecerea de box a ajuns la cea de-a patra ediţie, şi aduce la start cele mai puternice cluburi din ţară, dar şi sportivi de peste hotare. Turneul este organizat de Primăria oraşului Rovinari în colaborare cu Consiliul Local Rovinari şi CS Jiul Rovinari, şi va avea loc la Sala Polivalentă din localitate, sâmbătă 28 septembrie, cu începere de la ora 19.00. La competiţia internaţională de box vor lua parte cadeţi, juniori, tineri si seniori. Nu mai puţin de 11 pugilişti sunt legitimaţi la secţia de box a Clubului Sportiv Jiul Rovinari. Este vorba despre Cătălin Kiss în competiţia rezervată copiilor, Dragoş Ciora, Laurenţiu Gheorghe şi Daniel Dragu la cadeţi, Ionuţ Dumitrachi la juniori, Florin Tăran, Ionuţ Nicola şi Ioan Deaconu la tineret, precum şi Daniel Velicu, Adrian Ionescu şi Robert Marcu în competiţia pentru seniori. Intrarea în sală va fi liberă.
,,Este un memorial la care un ochi râde şi altul plânge, dar ne bucurăm că oraşul nostru a reuşit să pună pe harta ţării şi pe harta Europei, pentru că o să fie cinci ţări participante, boxul românesc şi boxul rovinărean. Ne bucurăm că o să avem cele mai puternice cluburi din ţară prezente, şi sperăm, ca de la an la an, să avem un eveniment cât mai bine pregătit şi să fie prezenţi cât mai mulţi oameni. Este important să facem sport”, a declarat edilul din Rovinari, Robert Filip. Turneul reprezintă un omagiu adus fostului primar al oraşului Rovinari, Dorin Filip, cel care a susţinut, necondiţionat, boxul. Acesta s-a stins din viaţă în 2015.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here