PSD Gorj se disculpă în cazul angăjării lui Călinoiu, șef în Aparegio!

3196

PSD Gorj a reacționat cu un comunicat de presă la informaţia anunțată vineri de Gorjeanul și confirmată de directorul Aparegio, cum că, de luni, Ion Călinoiu, fost director SGA Gorj, aflat la pensie de câteva luni, va fi angajat în societate. Mai precis, Călinoiu va ocupa o funcție de șef birou în cadrul societății. Menționăm că Ion Călinoiu este membru PSD.

Comunicat de presă a PSD Gorj:

Conducerea PSD Gorj nu are absolut nicio legătură și nu cunoaște deciziile luate în cadrul Societății Aparegio, spre deosebire de Partidul Național Liberal, unde numirile în funcții se fac doar cu acordul șefului filialei Gorj, deputatul Dan Vîlceanu (așa cum de altfel a reclamat și primarul Romanescu în repetate rânduri).
Prin urmare, angajarea domnului Ion Călinoiu într-o funcție de conducere în cadrul societății nu a fost discutată, și cu atât mai puțin hotărâtă, la nivelul conducerii PSD Gorj. Singurul care poate oferi răspunsuri cu privire la motivele acestei angajări este directorul general al Aparegio, Traian Pătrășcoiu.
Conducerea PSD Gorj solicită public directorului general să-și asume decizia luată.
O dovadă a faptului că PSD Gorj nu are nicio implicare stă chiar declarația lui Traian Pătrășcoiu cum că ”angajarea nu are nevoie decât de aprobarea directorului general”.

1 COMENTARIU

  1. Ce cauta cretinul asta acolo , sa invete sa scrie sa vorbeasca, sa stie sa se poarte . De ce nu sta acasa fosila , el nu vede cat este de penibil, MARS LEPRA !

Dă-i un răspuns lui ION costreie Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here