PSD Gorj: În Camera Deputaților nu suntem singuri! Suntem mulți, majoritari

977

PSD Gorj arată într-un comunicat de presă ce a făcut în sprijinul salariaților CEO și anunță că reducerea cu 13 ani a minerilor și energeticienilor care au lucrat în condiții speciale va fi susținută în noua lege a pensiilor care va fi votată în Camera Deputaților:

”Am promis că salvăm cele 1800 de locuri de muncă din Complexul Energetic Oltenia și asta am făcut!
Am depus amendamentele necesare, le-am susținut în comisiile de specialitate și le-am votat în Camera Deputaților, for DECIZIONAL, iar acum, locurile de muncă ale celor 1800 de angajați ai companiei, cărora le expirau contractele de muncă sunt funcționale.
La întâlnirea cu ministrul Muncii, le-am promis liderilor sindicatelor reprezentative din CEO că vom depune amendamentele agreate de toți, privind reducerea vârstei de pensionare cu 13 ani și preluarea celor mai avantajoase condiții din legislația actuală ( de exemplu categoriile Mentenanță și Asimilate), iar asta s-a întâmplat luni, 13.11.2023, în Parlamentul României. Amendamentele au fost depuse în Parlament cu nr. De înregistrare 215/13.11.2023.

În Senat, din păcate, s-a reiventat, pe moment, coaliția nocivă pentru români- PNL-USR-UDMR- (exact cei care au cerut ELIMINAREA conditiilor speciale de muncă în PNRR), susținând un amalgam de amendamente într-o comisie, care nu aveau nicio șansă de a fi puse în practică.
Intervenția rapidă a parlamentarilor PSD, a premierului României, a președintelui Senatului și a ministrului Muncii, a condus la retragerea tuturor amendamentelor, cu excepția unuia singur, cel susținut în plenul Senatului de domnul senator Cristinel Rujan, cu privire la reducerea vârstei de pensionare a angajaților din CEO cu 13 ani. Categoriile Mentenanță și Asimilate au fost deja CLARIFICATE, urmând ca și capitolul privind reducerea vârstei de pensionare cu 13 ani să se rezolve săptămâna viitoare în Camera Deputaților.
Cel mai important aspect care trebuie reținut este că, această Lege va ajunge în Camera Deputaților, for DECIZIONAL, acolo unde noi nu suntem SINGURI, suntem mulți, majoritari și înțelegem că, atunci când sunt de rezolvat probleme importante pentru români, dăm totul la o parte, ne mobilizăm și rezolvăm!”, a transmis PSD Gorj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here