Șeful PSD Gorj, deputatul Mihai Weber a anunțat că parlamentarii social-democrați din județ au depus amendamente la Ordonanța lui Virgil Popescu, în baza căreia, acesta, inițial, decisese închiderea ireversibilă a capacităților de energie pe cărbune. După o altă modificare recentă adusă Ordonanței, urmează încă una care ar clarifica situația pentru CEO, după cum precizează Mihai Weber.
După o apatie îndelungată, liderii social-democrați din Gorj s-au hotărât să combată mai apăsat Ordonanța prin care Virgil Popescu, ministrul PNL al Energiei ar fi închis cărbunele… ieri! Astfel, Mihai Weber a scris pe pagina sa de Facebook, următorul anunț:
,,Împreună cu colegii parlamentari Cristinel Rujan și Claudiu Manta, am depus mai multe amendamente la Ordonanța decarbonării, extrem de importante pentru producătorii de energie pe bază de cărbune, în special pentru Complexul Energetic Oltenia și, în definitiv, importante pentru toți românii!
Cele mai importante amendamente se referă la:
RENEGOCIEREA Planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia, respectiv a capitolului Energie din PNRR;
Crearea unui cadru care să permită continuarea activității la unitatea economică producătoare de energie și după anul 2032;
NU se va închide nimic nici după ce noile capacități vor fi gata să producă energie;
TOATE capacitățile pe bază de cărbune rămân la dispoziția SEN, apte să producă energie în orice moment, în acest timp fiindu-le asigurată mentenanța și personalul necesar pentru funcționare. Datorită acestor amendamente, înlăturăm pericolele la care ne expune textul inițial al ordonanței, acelea de a rămâne fără surse interne în momente de criză majoră, cum este cel în care ne aflăm!”, a mai notat acesta.
M.C.H.
Vorbe,vorbe, vorbe ,minciuni marca psd.Ii duc pe minerie cu zăhărelul ca și pe pensionari cu creșterea pensiilor. Ăștia s-au pozat precum cei trei muschetari. Sperăm că în următorul parlament să nu mai vedem picior de psd ist, ne-am saturat de mincinoși ăștia.