PSD Gorj dezaprobă comasarea liceelor tehnologice

1038

Conducerea Partidului Social Democrat Gorj este în dezacord total cu inițiativele întreprinse de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Gorj, cu privire la procesul de comasare a unităților de învățământ din județul Gorj.  

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a transmis către Ministerul Educației o solicitare prin care cere aprobare pentru comasarea mai multor licee tehnologice de la nivelul județului Gorj, cele mai multe fiind din Municipiul Târgu Jiu. Solicitarea a fost făcută fără avizul consultativ al Consiliului Local și al Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social (CLDPS), așa cum prevede legea. Proiectul privind comasările a fost trimis spre analiză direct Ministerului Educației fără a se face o analiză asupra posturilor care dispar, atât cele didactice, cât și cele nedidactice.

De asemenea, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj nu a respectat procedura după care se realizează procesul de comasare, proces care implică o perioadă îndelungată de timp, astfel încât cadrele didactice și personalul administrativ să fie informat și, totodată, să se ia măsurile necesare pentru ca aceștia să ocupe posturi libere prin transfer în momentul în care sunt vacantate.

Conducerea PSD solicită public atât conducerii Inspectoratului Școlar Județean Gorj, cât și Ministerului Educației să revină asupra acestui proiect și să parcurgă pașii legali, astfel încât procesul de comasare să fie cât mai transparent și corect.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here