Partidul Social Democrat Gorj are doi noi consilieri locali. Este vorba de Marius Gabriel Stăic – Drăguțești și Ion Mitroi – Negomir. Mandatele lor au fost validate de către Judecătoria Târgu-Jiu.
„Admite cererea privind propunerea de validare mandat de consilier local supleant, formulată de Secretarul General al U.A.T. Negomir. Validează mandatul domnului Mitroi Ion pentru funcția de consilier local ce intră în componenţa Consiliului Local al Comunei Negomir, înscris pe lista supleanților pentru funcția de consilier local din partea Partidului Social Democrat, conform procesului verbal de centralizare a voturilor întocmit de Circumscripția electorală nr.47 Negomir, cu ocazia alegerilor locale din data de 27.09.2020. Prezenta hotărâre se va comunica Prefectului județului Gorj și Secretarului General al U.A.T. Negomir. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la comunicare pentru cei interesați, cerere ce se va depune la Judecătoria Tg-Jiu”, potrivit deciziei din 10 iunie a instanței din Târgu-Jiu.
O zi mai târziu, pe 11 iunie, a fost validat și mandatul consilierului supleant de la Drăguțești: „Admite cererea privind propunerea de validare formulată de Secretarul General al comunei Drăguţeşti, cu sediul în comuna Drăguţeşti, strada Principală nr 115, jud Gorj. Validează mandatul pentru funcţia de consilier local al Consiliului Local al Comunei Drăguţeşti, obţinut de supleantul Stăic Marius Gabriel, domiciliat în sat Tâlveşti, comuna Drăguţeşti, jud. Gorj, candidat al Partidului Social Democrat. Dispune comunicarea încheierii de îndată Prefectului judeţului Gorj şi Secretarului General al comunei Drăguţeşti. Executorie. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Tg-Jiu”.
Cele două comune sunt conduse de primari PSD.
I.IRINOIU