PSD, amendament la ordonanța pe energie

1915

PSD va propune, printr-un amendament la OUG 119/2022, ca plafonarea preţurilor la energie să se raporteze la consumul curent şi nu la cel din anul 2021.
„PSD va depune un amendament în Parlament pentru modificarea OUG 119/2022, astfel încât persoanele care îşi reduc consumul curent de energie electrică să poată beneficia de preţuri plafonate. Amendamentul PSD prevede ca pragurile maxime de consum pentru care se acordă compensări, respectiv de 100 şi 300 kWh/lună, să se raporteze la consumul curent şi nu la media lunară din anul 2021, cum este forma actuală a OUG 119/2022”, se arată într-un comunicat de presă al PSD.
Potrivit social-democraţilor, prin această prevedere, cetăţenii vor fi stimulaţi să facă economie la energie electrică, „ceea ce va sprijini efortul României de a-şi reduce consumul naţional cu 10%, conform obiectivelor stabilite de Comisia Europeană”.
„Totodată, România nu va fi nevoită să adopte alte reglementări care să impună obligaţii şi sancţiuni asupra consumatorilor casnici pentru reducerea consumului, aşa cum se întâmplă în alte state din Uniunii”, explică PSD.
I.I.

1 COMENTARIU

  1. Vrăjeală psd ista, acum doua săptămâni când au semnat ordonanța , nu știau? Ăștia fac mișto de noi, și ei și pnl. S-au vorbit să arunce pisica de la unul la altul că sa nu știe romanul cine-i banditul. La alegeri o să le tragem la amândouă partidele șuturi in dorsal.Udmr iștii o să fie votați de ai lor 5%, și ei,adunatura asta psd isto -pnl ista o să facă tot 5% . Adunătură asta de hoți, mincinoși și hrăpăreți și-au mărit lefurile cu 25% , ca hoții noaptea, să nu știe boborul și asta urgent de la1 octombrie. Pe pensionari îi amăgesc cu uite 10, nu e 10 % , ba să vedem cat ne permite bugetul , ce încasări avem și asta de 1 ianuarie 2023. Pai bai idioților, până la 1 ianuarie 2023 mai mor 500000 de pensionari, din pensiile acestor napastuiti pe care nu le mai dați le măriți celorlalți, criminalilor!

Dă-i un răspuns lui Dan Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here