PSD a constituit 12 secţii de votare în Târgu-Jiu şi aproape 90 în judeţ

302

Scrutinul intern al PSD a debutat în Gorj, în această dimineaţă, fără incidente, social-democraţii constituind 12 secţii de votare la nivel de Târgu-Jiu şi aproape 90 în judeţ. La ora 9.00 au votat la secţia de la Casa de Cultură a Sindicatelor, spaţiu închiriat de organizaţie, liderii PSD Gorj, Florin Cârciumaru şi Ion Călinoiu. Şi-au mai exercitat dreptul la vot şi viceprimarul Aurel Popescu, vicepreşedintele CJ Gorj Ciprian Florescu, Ion Işfan, inspectorul general al IŞJ şi Teodor Popescu, directorul SGA. Social-democraţii au şi urne mobile pentru membrii care nu se pot deplasa la secţiile de votare şi liste suplimentare.

Reamintim că social-democraţii îşi aleg duminică preşedintele, singurul candidat la această funcţie fiind actualul preşedinte interimar al PSD, Liviu Dragnea. Pentru prima dată preşedintele PSD nu este votat în cadrul unui Congres, sistemul de vot introdus la aceste alegeri dând ocazia tuturor membrilor de partid să-şi aleagă liderul. Astfel, au fost amplasate urne de vot în toată ţara, iar pentru a-şi spune opinia cu privire la viitorul preşedinte sunt aşteptaţi în jur de 531.000 de membri de partid. Dragnea a precizat vineri că aceştia pot vota indiferent dacă şi-au plătit cotizaţia la partid sau nu.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui gorjanul Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here