Prunariu, un nou mandat la AJF Gorj!

842

Omul care conduce destinele fotbalului judeţean din 2005, Mihai Prunariu, a primit un nou vot de încredere din partea reprezentanţilor fotbalului gorjean. Era, de altfel, soluţia firească, pentru că în ciuda dificultăţilor economice de care se loveşte sportul rege la nivel naţional, fotbalul s-a dezvoltat în ultimii ani la nivel judeţean, iar respectul de care se bucură Prunariu şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal Gorj s-a văzut şi la ultima întâlnire, când toţi cei 41 de membri cu drept de vot au fost prezenţi la Adunarea Generală Extraordinară. Aşadar, pentru încă 4 ani, Prunariu rămâne şef la AJF! “Le mulţumesc membrilor Adunării Generale, primarilor, viceprimarilor şi preşedinţilor de cluburi care au avut şi anul acesta încredere în mine şi mi-au mai acordat un mandat de 4 ani. Am făcut lucruri bune, dar nu singur, ci împreună cu echipa AJF Gorj şi membri Adunării Generale. Suntem un judeţ mic, dar cu multe realizări în ceea ce priveşte fotbalul la nivelul judeţului. Le mulţumesc mult de tot, mă simt onorat şi le promit, ca şi până acum, de 12 ani de zile de când conduc Asociaţia, că uşa mea va fi deschisă, iar telefonul, la fel, 24 din 24 de ore. Încercăm să rezolvăm problemele tuturor membrilor noştri afiliaţi. Cred că suntem unicat în România, nu ştiu dacă a mai existat, până acum, ca din 41 de membri cu drept de vot, toţi să fie prezenţi. E un lucru foarte bun, înseamnă că oamenii şi-au dat tot interesul de a participa la această adunare şi înseamnă că sunt interesaţi de cei care vor conduce destinele fotbalului gorjean”, a afirmat Prunariu. La întâlnirea de vineri a fost prezent şi preşedintele AJF Dolj, Horaţiu Stănescu, care a rămas impresionat de buna organizare de la forul judeţean. Văzând că la adunare participă toţi reprezentanţii cluburilor, şeful din judeţul vecin i-a şoptit lui Prunariu “Numai la voi se putea întâmpla asta!”. De altfel, preşedintele de la Gorj a afirmat că oamenii fac diferenţa. “Faţă de alte judeţe, şi aici ne compar cu judeţe mult mai mari, şi din punct de vedere al suprafeţei, şi din punct de vedere al comunelor, şi din punct de vedere al populaţiei, suntem un judeţ mic cu oameni mari şi avem un campionat mult mai puternic decât alţii. Am dezvoltat, în toată această perioadă, activitatea fotbalistică, am fost deschişi cu oamenii, bazele sportive s-au modernizat şi dacă ar fi să fac o comparaţie cu judeţul Dolj, suntem peste ei, eu spun că asta contează. Împreună am reuşit acest lucru”, a spus Prunariu.
Daniel Băloi îl va seconda şi în următorul mandat pe Mihai Prunariu, celălalt post de vicepreşedinte fiind obţinut de conducătorul echipei Internaţional Băleşti, Daniel Mihuţoiu.
“Am făcut o echipă bună cu domnul preşedinte Mihai Prunariu şi cred că acest lucru a fost demonstrat în cei 4 ani de zile. În noul mandat vă promit acelaşi lucru. Vă felicit pe toţi pentru ce faceţi în judeţ, la cluburile pe care le reprezentaţi”, a declarat Băloi.
“Vreau să fiu un consultant pentru toţi membri afiliaţi în vederea consolidării relaţiilor cu cluburile. Cunosc foarte bine ce s-a întâmplat în judeţ cu echipele şi doresc să vin cu strategii şi idei pentru dezvoltarea fotbalului gorjean”, a declarat şi Mihuţoiu.
În urma alegerilor, Daniel Popescu va fi reprezentantul cluburilor din Liga a 4-a, iar Ovidiu Dănăcică va reprezenta echipele din Liga a 5-a. De asemenea, Alin Poenaru a fost desemnat reprezentant al cluburilor cu activitate exclusivă de copii și juniori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here