Prunariu nu vrea înghețarea campionatului: ,,Minoritatea se supune majorității”

772

Președintele AJF Gorj, Mihai Prunariu, nu se grăbește să ia o decizie în ceea ce privește continuarea sezonului în fotbalul județean. La începutul săptămânii, directorul sportiv al Științei Turceni, Valentin Modrea, declara că echipa la care activează ar trebui desemnată campioană. Argumentele lui Modrea sunt reprezentate de avansul pe care îl avea liderul la întreruperea sezonului și de faptul că perioada de pregătire nu este suficientă până la barajul pentru Liga a treia. Totuși, Prunariu i-a reaminit lui Modrea că foarte puține AJF-uri au înghețat sezonul, iar decizia va fi una democratică, luată în Comitetul Executiv.,,E părerea domnului Modrea, eu o respect. Este o părere autorizată din cadrul unui club afiliat la AJF. Noi, în cadrul Comitetului Executiv, am avansat variantele în cazul în care se va putea juca. Deocamdată, vedem. Nu știu dacă vom mai putea relua campionatul. E prematur acum să spunem ce se întâmplă, pentru că multe lucruri nu depind de noi. Am văzut că domnul Modrea a declarat că alte județe au înghețat campionatul, dar din 42 sunt doar 6. Diferența de județe așteaptă, ca și AJF Gorj, să vadă ce se întâmplă la nivel național. În funcție de asta, vom lua o decizie în Comitetul Executiv. În AJF Gorj există democrație, iar minoritatea se supune majorității. FRF ne-a recomandat să nu înghețăm campionatul”, a precizat Prunariu.

Mihai Dinu speră la play-off județean
Antrenorul Petrolului Bustuchin, Mihai Dinu, a declarat că și-ar dori un turneu de play-off la județ, dacă sezonul va putea fi reluat. Tehnicianul vrea înjumătățirea punctelor și un mini-campionat între primele trei clasate, care să se desfășoare în sistem tur-retur.
Deși a declarat că îi respectă părerea lui Modrea, Dinu consideră că reprezentanta Gorjului la barajul pentru Liga a III-a ar trebui stabilită pe teren.,,Este părerea dânsului, asta nu hotărâm noi, ci AJF-ul. Din punctul meu de vedere, nu cred că este corect să fie campioană Turceni. Ar fi normal să existe o departajare, aveau 5 puncte în față. Dacă aveam noi un astfel de avans, poate la fel consideram. Dar, campioană trebuie să fii pe teren. Chiar și așa, o departajare ar fi corectă. Dacă se poate relua campionatul, cel mai bun scenariu ar fi să jucăm, tur-retur, primele trei și punctele să se înjumătățească”, a spus antrenorul Petrolului.Știința Turceni avea 37 de puncte la întreruperea sezonului. Petrolul Bustuchin era pe locul 2 cu 32 de puncte, iar Vulturii Fărcășești încheia podiumul cu 31 de puncte.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here