Provocări – Simulare telurică la Târgu-Jiu

414

Până acum credeam că simulările de fenomene periculoase desfăşurate atât la nivel local, cât şi naţional sunt un fel de „băgătoreală colectivă în seamă” unde de cele mai multe ori se sta la bancuri şi taclale sub acoperirea respectivelor activităţi. M-am convins că nu e deloc aşa, zilele trecute, când am participat la toate etapele din desfăşurarea simulării unei mişcări seismice la Tg Jiu unde au luat parte pe lângă inspectoratele şi serviciile judeţene de resort, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Tg Jiu şi nu în ultimul rând echipaje de intervenţie din partea furnizorilor de utilităţi publice aflaţi pe raza municipiului Tg Jiu.

2În şedinţa tehnică premergătoare acţiunii propriu-zise, desfăşurată în sala de consiliu a Primăriei mun. Tg Jiu, au fost punctate principalele cerinţe ale acţiunii, modul de evaluare a activităţilor, reguli de prevenire a eventualelor incidente ce se pot întâmpla pe durata simulării şi, nu în ultimul rând, sinopticul acţiunii cu precizarea timpilor şi a modului de intervenţie al diverselor servicii ori echipe de intervenţie. Spre surprinderea mea, şedinţa a continuat pe teren chiar pe locul unde urma să se desfăşoare simularea, reprezentantul fiecărei categorii de forţe şi mijloace de intervenţie văzând locul şi primind din partea inspectorului-şef al ISU Gorj ultimele lămuriri asupra desfăşurării şi succesiunii operaţiilor.
3A doua zi, cât a durat şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, maşinile şi utilajele desemnate să participe la simulare şi-au luat locul fiecare în dispozitivul său, aşteptând debutul acţiunii, la ora 11, sirena de pe Hotelul Gorj anunţând prin mai multe semnale întrerupte începerea simulării (trebuie să facem precizarea că într-o situaţie reală unele dintre etapele simulării nu ar fi posibile, dar aşa cum s-a exprimat şi prim-adjunctul inspectorului şef al ISU Gorj în şedinţa tehnică, pentru a se evita vreo situaţie neplăcută în cadrul simulării, toate etapele au fost marcate prin diferite sunete de sirenă ori transmiteri de ordine prin staţiile radio pe care şefii formaţiunilor de intervenţie le-au primit cu o zi înainte).
7Cu o punctualitate „nemţească” sirena de pe hotel a anunţat începerea simulării şi implicit intrarea succesivă a formaţiunilor şi serviciilor în dispozitivele stabilite şi debutul acţiunilor ce se impun la acest fel de dezastre. Am făcut câteva fotografii la diferitele forţe în acţiune fie că au fost pompieri, SMURD, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, SNCR, filiala Gorj ori furnizorii locali de utilităţi (ApaRegio, Edilitara, Distrigaz ori Electrica) şi sincer să fiu am fost plăcut impresionant să constat că au intrat cu calm fiecare pe locul său, iar echipele au simulat intervenţia la diversele tipuri de avarii ce se pot declanşa după o mişcare telurică (trebuie să fac iarăşi precizarea că vorbim despre o simulare, într-un caz real lucrurile iau altă întorsătură, dar ţările unde după un seism adevărat se înregistrează cele mai puţine victime sunt acelea unde se rulează programe de simulări bine puse la punct, să nu mai vorbim de politica antiseismică din construcţii, iar aici prima dată îmi vine în minte Japonia unde cetăţenii iau contact cu aceste lucruri încă din primii ani de viaţă).
La final, trebuie să mărturisesc că mi-a plăcut modul cum s-a acţionat la diversele tipuri de intervenţii la un ipotetic seism rezultatele evaluării finale (efectuate de inspectorii de specialitate) bănuiesc că, fiind pozitive. Şi mi-a mai plăcut un lucru. După discursul său, prefectul judeţului Claudiu Teodorescu a dorit să-i felicite personal pe toţi participanţii la exerciţiu din respect (cred) pentru mijloacele umane şi materiale desfăşurate şi efortul celor ce au dorit să demonstreze privitorilor că forţele de intervenţie gorjene menite a acţiona în situaţii de urgenţă pot face faţă cu brio la gestionare calamităţilor ori a fenomenelor periculoase ce pot apărea atât la Tg-Jiu cât şi în teritoriu.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here