Protocol de colaborare între două sindicate din DGASPC Gorj

423

dgaspcPentru a putea negocia un contract colectiv de muncă la nivel de unitate este necesar ca un sindicat să aibă reprezentativitate. La Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj niciun sindicat nu are reprezantativitate.

Totuşi, pentru a nu rata posibilitatea purtării negocierilor pentru un nou contract colectiv de muncă, două organizaţii sindicale din DGASPC vor semna un protocol prin care îşi vor uni forţele.

Sindicatul Salariaţilor din DGASPC Gorj şi Sindicatul Funcţionarilor Publici din DGASPC SANITAS Gorj, prin liderii Nicolae Pasăre şi Sorin Torop, vor face tot ce este posibil pentru demararea cât mai rapidă a negocierilor noului contract colectiv de muncă la nivel de unitate. „Sindicatul nostru a solicitat şi noii conduceri a Direcţiei, în speţă doamnei director executiv Camelia Popescu, demararea procedurilor de negociere a noului contract colectiv de muncă la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. În acest sens ni se vor alătura şi cei de la Sanitas, pentru că şi ei doresc să negocieze un nou contract”, a precizat Nicolae Pasăre, preşedintele Sindicatului Salariaţilor din DGASPC Gorj. Liderul sindical Nicolae Pasăre mai susţine că negocierea unui nou contract colectiv de muncă este necesară şi trebuie să se realizeze cât mai curând.

Protocol de colaborare între două sindicate

Sindicatul condus de Pasăre nu are reprezentativitate la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. Astfel, el este în imposibilitate de a purta negocieri cu conducerea instituţiei. În aceeaşi situaţie se află şi celelalte formaţiuni sindicale din DGASPC Gorj. Tocmai de aceea, se pare că o colaborare între două sindicate este soluţia pentru demararea negocierilor. „Am încercat o colaborare cu sindicatul condus de Nicolae Pasăre şi ne vom uni forţele cel puţin pentru negocierea contractului colectiv de muncă; vom semna un protocol de colaborare la nivel de DGASPC”, a menţionat Sorin Torop, preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici din DGASPC SANITAS Gorj.

Sindicaliştii aşteaptă să fie chemaţi la negocieri

Potrivit liderilor sindicali Nicolae Pasăre şi Sorin Torop, demersurile în vederea demarării negocierilor cu conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru 2012 au fost deja făcute. Acum sindicaliştii aşteaptă să fie chemaţi la discuţii. „S-au făcut demersurile în vederea demarării negocierilor. Acum aşteptăm să ne convoace la întrevederi. După cum ştiţi, pe 27 ianuarie s-a votat şi bugetul şi era necesară o perioadă de timp pentru a se face anumite analize ale banilor, însă dacă nu vom fi chemaţi la negocieri în următoarele zile, vom solicita noi o întrevedere cu conducerea Direcţiei. Din ce ştim noi, s-a dat dispoziţie la juriştii instituţiei să invite sindicatele la negocieri săptămâna aceasta”, a explicat Sorin Torop, preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici din DGASPC SANITAS Gorj. Astfel, potrivit reprezentanţilor celor două sindicate, este posibil ca în zilele următoare să înceapă negocierile contractului colectiv de muncă pentru 2012 la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here