Protestele angajaților CEO au dus la o alianță politică în Comisia de Muncă, USR-PSD-AUR, şi una sindicală, formată din sindicatele mici din companie

4868

Deputații USR, PSD şi AUR au votat pentru reducerea vârstei de pensionare a celor din minerit şi energie, ieri, în Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor. În afara votului s-au situat deputații PNL şi UDMR, care s-au abținut.

După votul din Comisia de Muncă, şi în urma unui raport pe care-l va face Comisia, proiectul de lege va fi supus votului în plenul Camerei Deputaților: „În opinia mea, ce a fost mai greu, a trecut”, a declarat Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari. Cele aproape șase luni de proteste ale angajaților CE Oltenia, desfășurate în centrul municipiului Târgu-Jiu, au dus la o alianță politică de conjunctură, salutată de minerii şi energeticienii din companie, dar şi la o alianţă sindicală, formată din organizațiile mici de sindicat.
Protestele au început cu liderii a trei organizații sindicale, fiind iniţiate de Nicu Bunoaica – Solidaritatea 2013, căruia i s-au alătura imediat Manu Tomescu, Energia Rovinari, şi Constantin Creţan, Lignitul Oltenia. De altfel, şapte reprezentanți ai acestor sindicate au făcut greva foamei în faţa Guvernului, timp de o săptămână, în primăvara acestui an. În ultimele săptămâni, s-au solidarizat cu aceştia organizaţiile sindicale din sucursalele şi unitățile CEO.

Claudiu Manta (PSD): Ne-am respectat promisiunile!
Unul dintre parlamentarii de Gorj care a votat „pentru”, deputatul Claudiu Manta, a scris pe pagina sa de socializare: „Parlamentarii PSD Gorj au respectat promisiunea făcută minierilor și energeticienilor, privind reducerea vârstei de pensionare. Astfel, prin voturile parlamentarilor PSD din Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, comisie raportoare, s-au adoptat mai multe amendamente care rezolvă problemele angajaților CEO, care protestează și acum în Piața Prefecturii.
Pentru a evita orgoliile politice, reprezentanții PSD din Comisia de Muncă, au propus și adoptat o serie de amendamente care soluționează revendicările minerilor și energeticienilor din Complexul Energetic Oltenia, în ciuda opoziției ferme exprimată, inclusiv prin vot (abținere), de către parlamentarii PNL. Votul de astăzi este o dovadă că atunci când este vorba despre interesele Gorjului nu trebuie să existe orgolii, iar scopul celor care reprezintă județul în Parlamentul României trebuie să fie comun. Legea privind pensionarea anticipată a angajaților din CEO va intra în vigoare după votul din plenul Camerei Deputaților”.

Radu Miruţă (USR/PLUS): E o victorie de etapă
,,Victorie de etapă. Proiectul de lege pentru pensionarea minerilor şi energeticienilor din producție care au lucrat în condiții grele și pentru care am pedalat politic mult timp singuri în Gorj, a trecut astăzi în comisia raportoare. Va intra în plenul de admiteri. Apreciez că pe final, rațiunea, argumentele și strategia la care am lucrat alături de Cristina Prună și Oana Țoiu au dat roade și au generat consens și la alte grupuri parlamentare. Mulțumesc, de asemenea, atât colegilor deputați USR PLUS, care au votat în bloc, cât și celorlalți care au votat astăzi, indiferent de culoarea politică! Apreciez dârzenia și determinarea celor care au învins frică și au susținut public acest proiect atât în Piață Prefecturii, cât și între colegi, în cariere. Suntem determinați ca acest proiect să ajungă la vot în Plenul Camerei Deputaților până la finalul acestei sesiuni parlamentare, astfel încât oamenii să beneficieze cât mai repede de această prevedere. Odată cu acest proiect de lege, mii de oameni din județul Gorj, dar nu numai, nu vor mai fi presați de menghina disponibilizării, de recalificările de formă, dar fără rezultat, și de nedreptățile istorice în ceea ce privește grupa de muncă primită doar pe foaie. Zeci de ani lucrați în producție în condiții grele au fost acum recunoscuți”, a scris parlamentarul pe pagina sa de socializare.

Liderii sindicali, primiți la discuții de Ludovic Orban
,,Nu toți liberalii sunt împotriva noastră, avem susținerea președintelui Camerei Deputaților. Îi mulțumim”, transmite liderul sindical Nicu Bunoaica, după discuțiile cu președintele PNL, Ludovic Orban.
,,Astăzi am obținut o mare victorie în Comisia de Muncă din Camera Deputaților, acolo unde proiectul de lege PLX 75/2021 a primit AVIZ FAVORABIL cu o majoritate a deputaților partidelor parlamentare de la AUR, USR-PLUS și PSD. Mulțumim Domnului Președinte A.U.R, George Simion (care a venit personal în comisie), Domnului Președinte A.U.R Gorj, Nicu Fîciu, și Doamnei Deputat Mitrea Dumitrina, cu Domnul Deputat Antonio Andrușceac și Dl Dep. Aelenei Dănuț și Ringo Dămureanu, A.U.R, pentru că s-au ținut de cuvânt și au susținut proiectul, alături de Domnul Deputat Radu Miruță, de la USR-PLUS, și Domnul Deputat Claudiu Manta, de la PSD Gorj!”, a scris, pe pagina sa, şi Daniel Dănilă, unul dintre angajații protestatari, cel care, de altfel, a şi transmit toată şedinţa Comisiei de Muncă, pe Facebook.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here