Proteste la sediul PSD

1014

Salariaţi ai Institutului Naţional de Statistică (INS) pichetează acum sediul PSD, pentru a atrage atenţia asupra „discriminărilor salariale” la care sunt supuşi statisticienii şi pentru a cere aplicarea majorărilor salariale conform legii privind salarizarea personalului din instituţii publice. Ei vor picheta și sediul PNL.

Acţiunea de protest de miercuri este programată să se desfăşoare între orele 10.00 şi 12.00, la sediul PSD din Capitală, şi va continua cu pichetări la sediile celorlalte partide, în ordinea descrescătoare a numărului de mandate pe care acestea le deţin în Parlament.
„Acţiunea are ca scop sensibilizarea decidenţilor politici ai ţării asupra problemelor cu care se confruntă statisticienii şi pentru stoparea discriminărilor salariale pentru familia ocupaţională administraţie şi aplicarea majorărilor salariale conform legii de salarizare. În prezent, la nivel naţional sunt aproximativ 2.000 de posturi de statisticieni, dintre care cca. 1600 ocupate. Aceştia nu solicită venituri suplimentare pentru această categorie, ci doar respectarea Legii 153/2017, lege care reglementează în mod expres ca până în anul 2022 să se reducă discriminările salariale la nivelul familiei ocupaţionale”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.