Protestatarii nu se dau duşi din piaţă

345

DSCF9514Vreo 15 gorjeni au venit ieri după-amiază din nou în piaţa din faţa Prefecturii pentru a-i huidui pe guvernanţi, demisia Cabinetului Boc nefiind un gest suficient pentru ca oamenii să rămână acasă pentru următoarea perioadă de timp.

Unul dintre cei mai vocali contestatari ai actualei puteri, Ion Cilică Diaconu, a dat asigurări ca va veni în piaţă până când va demisiona şi preşedintele Traian Băsescu. „Toţi trădătorii de neam şi ţară trebuie traşi la răspundere. Degeaba a plecat Boc, nu e suficient”, a menţionat acesta, opinia sa fiind susţinută şi de Cristinel Tănasie, un alt lider vocal din piaţă. „Băsescu e capul răutăţilor şi cât timp el rămâne acolo unde este nu ne va fi bine. Aţi văzut-o pe Nuţi Udrea de dimineaţă, după demisie, că nu mai era atât de zâmbăreaţă? Nici Băsescu nu va mai zâmbi prea mult la Cotroceni. Cât stă el acolo o să rămânem şi noi aici ca dacă nu ieşeam noi şi alţii în alte oraşe din ţară nu se schimba nimic”, a spus Tănasie. Mitingurile din Piaţa Prefecturii sunt autorizate să aibă loc zilnic între orele 16-19, gerurile prognozate pentru săptămânile următoare fiind „argumente” pentru protestatari de a rămâne mai puţin în piaţă. „Nu a venit nimeni cu un ceai la noi, nici vorbă că ne-ar mai fi plătit nu ştiu care partid. Rezistăm şi noi cât mai putem”, mai spunea Tănasie, jandarmii care supravegheau protestul fiind puţini şi la distanţă, nestând în piaţă.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here