Protest la OCPI! Război între cadastriști!

3556

Angajații unei firme de cadastru, din municipiu, au venit ieri dimineață, la sediul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru a cere demisia directorului Marius Mănescu.

Supărarea lor a pornit de la modul în care instituția a postat un anunț pe rețelele de socializare prin care îi informa pe locuitorii din Schela că au posibilitatea ca în următoarele 60 de zile să depună eventuale contestații la măsurătorile efectuate în teren. Cadastriștii susțin că tonul din anunț era „instigator”, față de altă dată când ei erau prezentați ca profesioniștii care și-au făcut treaba. „VERIFICAȚI CORECTITUDINEA TUTUROR DOCUMENTELOR PUBLICATE!!! La Schela au fost finalizate lucrările de cadastru sistematic pentru sectoarele cadastrale 72,76 și 116. Documentele tehnice aferente acestor 3 sectoare cadastrale se află afișate la sediul Primăriei Schela, în com. Schela, sat Sâmbotin până la data de 03.01.2024. Toți cetățenii proprietari/deținători/posesori ai imobilelor din aceste 3 sectoare cadastrale au obligația verificării corectitudinii acestor documente (amplasament, dimensiuni, proprietari/posesori, categorii de folosință, vecinătăți), iar în situația depistării unor erori/greșeli trebuie să facă cereri de rectificare pentru a fi efectuate verificări la teren/pentru a fi remediate, după caz, în perioada de 60 de zile aferentă afișării!”, se arată în anunțul cu pricina. Adrian Medințu, directorul firmei care a efectuat măsurătorile în teren la Schela, a vorbit luna trecută, într-o emisiune televizată, despre hibele programului național prin care România își propune să cadastreze gratuit toate terenurile. El consideră că după acea intervenție atitudinea OCPI Gorj față de firma lui s-a schimbat, o dovadă, în opinia sa, fiind inclusiv acest anunț. „Presiunea este fantastică. Discuțiile le purtăm cel mai adesea la măsuța din curtea instituției, cel mult la ghișeul de la parter, ceva mailuri, iar telefoanele le avem blocate. Nu știm cu cine să luăm legătura aici. Prin acel anunț practic cetățenii sunt instigați să vină să conteste măsurătorile. Lucrarea e una calitativă, atât de bine făcută, administratorul firmei a stat cu altcineva de la firmă la grădinița din satul Gornăcel, cu laptopul, timp de 3 săptămâni. Am numit această perioadă precontestare și niciun cetățean nu a semnat vreo fișă de date până nu a văzut la laptop fix ce se instigă acum. Nu ar fi probleme cu măsurătorilor. Dar aici, la instituție, lucrurile se văd altfel. Dacă nu sunt cereri de rectificare înseamnă că lucrarea nu a fost bine popularizată, nu că noi, ca profesioniști, ne-am făcut bine treaba. Percepțiile sunt total diferite, deși noi tocmai de asta am stat 3 săptămâni, tocmai pentru a o precontesta”, spune directorul firmei.
Administratorul societății, Mălina Medințu, a cerut demisia directorului Marius Mănescu, susținând că sunt firme care au făcut greșeli mari în timpul măsurătorilor și nu au beneficiat de astfel de „presiuni”. Ea a dat ca exemplu greșirea denumirii unui sat din Turceni pe actele emise localnicilor fără ca cineva să fie sancționat. „Eu nu am vrut să fac niciun protest. Am venit să pun o adresă pentru a mi se comunica, în scris, cine e persoana care administrează pagina cu anunțul respectiv. A venit doamna registrator șef, mi s-a spus că pot să fac ce vreau pentru că domnul director nu vrea să vorbească cu mine. Dumnealui administrează pagina și lucrarea de la Schela este cea pentru care am ajuns și la emisiunea „România, Te Iubesc”. Soțul meu a vorbit acolo despre faptul că soția domnului director Mănescu e cea care verifică lucrările noastre și dumneaei a vrut cu orice preț ca lucrarea respectivă să fie respinsă. Însă, prin asumarea primarului de la Schela, această lucrare a trecut de avize și recepții, iar acum se vrea sub orice formă masacrarea ei, deoarece domnul director are o relație foarte bună cu domnul secretar al acelui UAT, iar secretarul și primarul de acolo nu sunt compatibili, nu se înțeleg”, a menționat administratorul firmei. Directorul Marius Mănescu a explicat însă că, singura dorință a OCPI Gorj, este ca documentele eliberate oamenilor să fie bine realizate și proprietarii de terenuri să nu se trezească peste câteva luni că au greșeli în acte, așa cum s-a întâmplat la Scoarța, unde mii de documente au fost contestate.
El spune că și la Schela, la verificările din teren, s-au constatat lipsuri și de câte zece metri de pământ, reprezentanții firmei de cadastru menționând că suprafața respectivă a fost erodată, între timp, de apele Jiului. „Dacă ești în regulă, nu ar trebui să te supere că vine un cetățean să își verifice proprietatea. Cetățenii au la dispoziție 60 de zile pentru eventuale contestații. Aceste campanii ar trebui foarte mult mediatizate pentru ca oamenii să conștientizeze că dacă ei nu se implică, ulterior apar nenumărate probleme. La Crasna din 20.000 de imobile au fost vreo 8.000 de cereri de rectificare. Oamenii nu au participat la măsurători, nu au avut acte și toate astea generează asemenea situații care presupun apoi multă, multă muncă pentru a face corecțiile necesare. La audiență vin oamenii și spun că măsurătorile au fost corecte, dar pe planul afișat la primărie, din păcate, apare altceva. Dar ei vin când a expirat perioada de contestații. De aceea trebuie găsite soluții. Nu e vina cuiva anume. E nevoie de conlucrare între cetățeni, autorități locale, OCPI și prestatori, firmele care fac măsurătorilor. Toți trebuie să constituie o echipă de bună credință, fără fel și fel de insinuări. Nu avem la Oficiul de Cadastru, de când a început acest program în 2016, nicio lucrare respinsă. Ei spun niște inepții. Dacă le-ai trimis niște probleme pe care are obligația legală să le remedieze, a dialoga cu respect și înțelegere cu colegii de la Biroul de Înregistrare Sistematică, nu înseamnă că are cineva ceva cu cineva”, a explicat șeful OCPI Gorj.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.