Protest în Parlament!

1039

Parlamentarii PSD cer o comisie de anchetă pentru a investiga declaraţiile făcute de Vlad Voiculescu după ce a fost demis, cu privire la diferenţele între datele care îi privesc pe românii decedaţi din cauza COVID-19.

Deputatul PSD Alfred Simonis spune că s-a luat decizia organizării acestui protest pentru a convinge coaliţia de guvernare să formeze această comisie de anchetă.

„Suntem în faţa biroului preşedintelui Camerei Deputaţilor, la mai puţin de o oră de plenul reunit în care se va vota pentru comisia de anchetă cu privire la raportarea numărului de decese din cauza COVID-19. Fostul, dar şi actualul ministru al Sănătăţii au declarat că există probleme cu aceste calcule. Avem o declaraţie cutremurătoare a domnului Vlad Voiculescu care ne spunea că la un singur spital din Bucureşti sunt raportate 500 de decese în minus. Noi nu spunem că este adevărat ce spune dânsul sau ce spune doamna Mihăilă, dar cert este că din informaţiile pe care le avem, coaliţia vrea respingerea comisiei de anchetă, ceea ce este inexplicabil şi şocant. În orice ţară civilizată, după aceste declaraţii, organele abilitate s-ar fi autosesizat, am fi avut suspecţi în dosare grele şi demisia sau demiterea guvernului de îndată. Dacă coaliţia nu vrea comisia, se încearcă ascunderea mizeriei sub preş, ascunderea unor informaţii importante. Într-o perioadă când populaţia are nevoie de comunicare, o astfel de respingere ar crea doar lipsă de încredere în autorităţi”, a declarat Alfred Simonis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here