Protest de amploare al angajaților din penitenciare

516

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) anunţă un protest pentru miercuri, în faţa sediului Ministerului Justiţiei, împotriva „indolenţei” şi „incompetenţei” ministrului Tudorel Toader, printre revendicări numărându-se condiţii de muncă mai bune. „În data de 3 octombrie 2018, începând cu ora 12,00, peste 300 de sindicalişti din Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor protestează în faţa Ministerului Justiţiei împotriva indolenţei şi incompetenţei ministrului Tudorel Toader. La aceeaşi dată, începând cu ora 09,30, sindicaliştii se vor întâlni la sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru a se organiza şi a-i cere cu acest prilej demisia directorului general împuternicit ilegal Marian Dobrică”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de FNSAP.

La protest urmează să participe membri din cele 32 de sindicate afiliate la FSANP, dar şi sindicalişti din Confederaţia Naţională „Cartel Alfa” şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here