Protest cu sindicalişti şi pesedişti

406

sindicalistiLiderul de sindicat de la Rovinari, Constantin Creţan, se va alătura acţiunii de protest a pesediştilor, organizată de 1 Mai. Creţan a declarat chiar că i-a făcut plăcere invitaţia pesediştilor

de a participa la miting şi susţine că, în opinia sa, demersul viitor al Federaţiei Naţionale a Muncii, alături de pesedişti, nu va avea niciun fel de conotaţie politică.

Mitingul organizat de social-democraţi de Ziua Internaţională a Muncii, pe data de 1 Mai se va bucura de prezenţa mai multor organizaţii sindicale din Gorj. ,,Sunt pregătite acţiuni la nivel naţional şi implicit şi la nivelul judeţului Gorj privind sărbătoarea de 1 Mai. Este o acţiune pentru noi, pentru întregul partid extrem de importantă în primul rând pentru mesajele pe care le vom transmite în Piaţa Prefecturii. Vreau să vă spun că PSD-ul s-a pregătit seria pentru a marca acestă zi”, a declarat Ciprian Florescu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj. Alături de pesedişti, la conferinţa de presă săptămânală a social-democraţilor, s-au aflat, şi liderii organizaţiilor sindicale participante la miting. Liderul de sindicat Constantin Creţan dar şi liderul pensionarilor Petre Rădulescu au vorbit astfel despre importanţa acţiunii de protest.
Toţi liderii organizaţilor PSD, la miting
Filiala Judeţeană Gorj a Partidului Social Democrat a anunţat încă de săptămâna trecută organizarea sâmbătă, 1 Mai, la ora 10.30, în Piaţa Prefecturii Gorj, a mitingului legat de semnificaţia iniţială a sărbătorii de 1 MAI, respectiv marcarea câştigării dreptului la muncă. La acesta vor participa membri şi activişti de partid din toate cele 70 de localităţi ale judeţului Gorj, care vor adopta ca mesaj principal lupta Partidului Social Democrat pentru dreptul românilor la muncă, împotriva şomajului şi împotriva guvernului care transferă costurile crizei economice pe umerii oamenilor simpli. PSD va cere demisia actualului guvern şi reafirmarea ca priorităţi a apărării drepturilor celor mulţi, a creării şi protejării locurilor de muncă şi a susţinerii celor slabi în această perioadă dificilă.
Ponta, la Târgu-Jiu
Preşedintele PSD, Victor Ponta a participat joi la orele 18.00, la o şedinţă la tinerilor social-democraţi. Întrunirea Consiliului Judeţean al TSD Gorj a fost găzduită de Muzeul Judeţean ,,Al.Ştefulescu” din Târgu-Jiu. Prezenţa lui Victor Ponta la Târgu-Jiu a avut legătură şi cu mitingul PSD de 1 Mai.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here