Protest al medicilor gorjeni împotriva ministrului Sorina Pintea!

3223

Vorbele dure pe care ministrul Sănătății le-a rostit la adresa Spitalului Județean din Târgu-Jiu, precum și faptul că Sorina Pintea nu și-ar dori să fie pacientă a acestei unități medicale, au stârnit nemulțumirea și chiar furia cadrelor medicale de aici. Aceștia s-au întâlnit, ieri la prânz, în mod spontan pentru a discuta efectele declarațiilor făcute de ministrul Sănătății și au ajuns la concluzia că imaginea unității medicale a fost grav afectată. Medicii spun că ministrul nu a vorbit în baza unor indicatori reali de performanță, ci în baza unor cifre care nu ar avea legătură cu realitatea pe care ei o cunosc. Medicul Gheorghe Stanciu, care este și purtătorul de cuvânt al Colegiului Medicilor Gorj, a menționat că altele sunt cifrele cu privire la activitatea din spital. „Indicatorii pe care doamna ministru i-a citit acolo se pare că nu corespund cu realitatea, mai ales la secția chirurgie. Sunt domnii doctori de la această secție și spun că altele sunt cifrele. Cu cazarea hotelieră și ce se întâmplă în spital nu ține de noi, de doctori, de noi ține actul medical, iar din acest punct de vedere noi nu am avut nicio problemă în ultimul an. Din punct de vedere al competenței, nu ne poate judeca nici doamna ministru, nici altcineva. Competența medicilor e stabilită prin Colegiul Medicilor. A afirmat că suntem blazați și fără orizont de așteptare. Nu știu ce mai putem aștepta noi. Noi suntem orientați spre munca cu bolnavul, iar ce ne promit dânșii de ani de zile e treaba dumnealor. Îi transmitem doamnei ministru că ceea ce a vorbit cu noi la ședință nu corespunde cu ce a vorbit cu presa ulterior”, a menționat Stanciu.
Șeful uneia dintre secțiile chirurgicale din spital, Claudiu Soare, a avut și el o reacție la afirmațiile lui Pintea conform căreia una dintre cele două secții ar trebui să dispară pentru că nu au adresabilitate la pacienți. „Pe noi, ca și secție chirurgicală, ne-a desființat prin două cuvinte, după o analiză extrem de aprofundată de circa un sfert de oră cât a fost prin spital doamna ministru. A spus că două secții nu își găsesc rostul. Aceeași opinie a avut-o și spitalul în decembrie, când a trimis o solicitare la minister pentru comasarea celor două secții. E puțin ciudat cum se îmbină aceste lucruri, care par a fi cusute cu ață albă. Avem indici de ocupare a paturilor de 69% și 72%, deci nu sub 50% cum spunea doamna ministru. E jignitor pentru noi. Nu știu dacă ne facem treaba bine sau rău, dar numai noi știm în sufletul nostru cum supraviețuim aici atunci când intrăm în operație la 2 noaptea și poate nu avem firele care ne trebuie sau tot ce ne trebuie pentru a salva vieți. Prin cuvintele doamnei ministru aceste două secții au fost desființate”, a menționat și doctorul Soare. Medicii vor ca în zilele următoare să se întrunească și Colegiul Medicilor Gorj pentru a avea o reacție pe acest subiect. Nemulțumiții spun că modernizarea Unității de Primiri Urgențe a fost aprobată și finanțată tocmai pentru că în cifrele oficiale se arăta că numărul pacienților s-a dublat de-a lungul ultimilor ani, situație care contrazice statisticile triste prezentate de ministrul Sănătății la Târgu Jiu.
Gelu Ionescu

2 COMENTARII

  1. Fără a fi de partea ministrului, ar fi trebuit sa procedeze altfel, în mare parte, oricine a trecut într-un fel sau altul prin spitalele din Tg-jiu, știe ca aceasta a avut dreptate. Nu numai referitor la conditiile hoteliere ci referitor la atitudinea aparatului medical.

  2. Bă, ești prost?! …”ca și secție…” urlă pesedismul în voi, de doctori buni ce sunteți, ca să fiu în ton cu soarele. Nu vă mai ajunge nimeni cu păjina la nas, ca să nu mai vorbesc despre nesimțirea cu care tratați pacientul care nu dă. Până acum ce ați făcut? de ce nu ați scos ciurucurile profesionale dintre voi?

Dă-i un răspuns lui Aurel Popescu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here