Proprietarii de terenuri care sunt nevoiți să își cedeze pământurile pentru ca pe acolo să fie construită noua centură ocolitoare a municipiului sunt nemulțumiți de prețurile care li se oferă și spun că vor să iasă în stradă și să protesteze față de situația respectivă. Oamenii s-au trezit cu prețuri pe care le consideră “de mizerie”, oferite de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, unii dintre ei făcând împrumuturi bancare în anii din urmă pentru a putea să își cumpere pământurile pe care le pierd acum pentru sume mult mai mici.
Unul dintre păgubiți și cel care a avut inițiativa organizării protestului este Nicu Turtoi, un om de afaceri care e convins că în cele din urmă demersurile sale și ale celor aflați în situația sa vor avea câștig de cauză. “Nu se poate să își bată joc de noi așa. La ce prețuri ne-au dat ne ajung banii doar pentru colaci și lumânări ca să le dăm lor de pomană. Nu e nicio despăgubire, nu ne ocrotește nimeni proprietățile și de aceea vrem să ieșim în stradă. Am depus cerere pentru a veni aici 300 de oameni care sunt nemulțumiți de situația în care au ajuns și noi sperăm să ni se aprobe cererea pentru a putea protesta legal”, spune Turtoi, mitingul organizat de expropriați fiind programat să aibă loc în fața Prefecturii Gorj marțea viitoare, în cursul după-amiezii.
Gelu Ionescu