Protest al dascălilor – salarii neindexate de ani de zile!

1556

Circa 150 de sindicaliști din învățământul gorjean au protestat ieri, în fața Prefecturii Gorj, față de salariile mici pe care le au aceștia, dar și colegii lor ce fac parte din categoria personalului nedidactic, pentru care lefurile nu au mai fost majorate de ani de zile.

Protestul a avut loc pe parcursul unei ore, la miezul zilei profesorii venind din diverse colțuri ale județului pentru a-și putea exprima aici nemulțumirile. Aceștia încă așteaptă ziua în care politicienii se vor ține de cuvânt și vor aloca 6% din PIB pentru învățământ, un domeniu care, în lipsa unei finanțări adecvate devine din ce în ce mai puțin performant. Fără salarii care să îi motiveze pe tineri, sistemul are parte de oameni slab pregătiți, cei cu studii preferând să plece în străinătate, acolo unde sunt mai bine apreciați, dar și remunerați, după cum a menționat Alina Marcu, unul dintre dascălii din piață. „Se pare că pentru toată lumea există bani, numai pentru profesori nu. Cei care formează inclusiv parlamentarii și miniștrii sunt uitați mereu, dar cei care ne conduc ar trebui să nu uite că înainte au fost elevi și dacă au primit o diplomă acolo un merit âl au și cadrele didactice. Cei bine educați, instruiți de noi, cei care suntem dascăli dedicați, preferă să plece în străinătate, la fel ca și colegi de-ai noștri foarte buni. Acolo sunt plătiți la salariile pe care le merită și în România. Dacă eu ca profesor sau elev care aș vrea să lucrez cu pasiune în educație, să fac ceea ce știu, e normal până la urmă să plec într-o țară care mă apreciază la justa mea valoare și să nu mai vreau să rămân aici. Dacă mai sunt și în situația să nu mai mă lege familia e clar că acel elev sau profesor pleacă și o face pentru a-I fi mai bine”, a menționat profesorul amintit. De altfel, dascălii au menționat că nu le face nicio plăcere să vină, de exemplu, de la Roșia Jiu sau Rovinari pentru a vorbi în centrul Târgu Jiului despre nemulțumirile pe care le au. „La noi, din fericire, ni se decontează naveta, față de alți colegi. Din păcate suntem aici pentru că am ajuns să avem salarii de mizerie. Suntem pe o treaptă care nici nu se observă față de alți bugetari. Nu ne stă în caracter să ieșim în stradă ca să ne spunem supărările, iar dacă aici suntem relativ puțini e pentru că avem colegi care au rămas la clasă ca să continue activitatea. Noi am venit aici pentru că ne-am săturat de umilire. Salariile noastre nu sunt indexate cu inflația. Noi avem salarii din 2017 neindexate vreodată. Am venit aici pentru colegii noștri din personalul nedidactic, ale căror salarii sunt efectiv de mizerie. Unii ne apropiem de pensie și nu ați vrea să știți ce pensii vom avea, mai ales în comparație cu alți pensionari din țara aceasta. Nu vrem ca la bătrânețe, după 40 de ani de muncă, să fiu povară pe capul copiilor. Ne cerem aici poziția în societate. Le cerem celor de sus de acolo, care au uitat de noi, că noi suntem o altă Românie, pe care ei probabil au uitat-o și ar trebui totuși să o cunoască”, a spus și Minodora Săvulescu.
Iar în privința salariaților nedidactici lefurile acestora sunt atât de mici că oamenilor le este și rușine să vorbească despre ele. „Să fie salariul să ne ajungă să trăim și să ne putem crește copiii. Eu lucrez la întreținere de 3 ani, dar la salariul de acum vă asigur că nu e OK și că nu putem plăti mai nimic din ce primim. Eu iau 1900 de lei, cam ce pot face cu banii ăștia?”, a întrebat retoric un protestatar din piață. La protest a fost cerută, în zadar, și prezența politicienilor care au fost și ei elevi, dar care, din pozițiile pe care le ocupă acum, au uitat complet de cei care i-au învățat carte. „Dascălii i-au pregătit pe toți cei care se află azi în Guvernul României și la Președinția țării și tocmai aceștia nu sunt alături de noi. Ar fi trebuit să fie aici în piața Prefecturii și să ne spună că noi contăm, că noi contăm pentru viitorul țării”, a transmis învățătoarea Manuela Negru. O delegație a celor din piață a fost primită de prefectul Cristina Cilibiu pentru ca mesajul nemulțumiților să fie transmis mai departe, la Guvern. Cei rămași în piață spun că vor mai reveni aici dacă lucrurile nu se rezolvă pentru că altă cale în afara protestelor pașnice nu au la dispoziție pentru a-și expune nemulțumirile. Federațiile sindicale care îi reprezintă pe dascăli, dar și pe cei din personalul nedidactic, au transmis că în țară vor avea loc alte proteste similare în zilele ce urmează, iar în cazul în care guvernanții nu vor rezolva problemele se va ajunge la proteste și mai ample spre finalul lunii mai. „Vom ieși în stradă cât timp va fi nevoie pentru a-I convinge pe cei cu putere de decizie că o țară fără școală e o țară fără viitor”, a transmis un dascăl.
Gelu Ionescu

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here