Protecția Consumatorilor a amendat comercianții gorjeni de jucării

807

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat o serie de acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor, la nivelul întregii țări. Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat 538 de sancţiuni, din care 250 avertismente şi 288 amenzi contravenţionale, în valoare totală de aproape 1,5 milioane lei.

Principalele abateri constatate de echipele de comisari ANPC au fost:

  • Lipsa menționării pe etichetă a numelui, denumirii comerciale înregistrate sau mărcii înregistrate a producătorului şi/sau a importatorului, precum şi adresa la care aceștia pot fi contactaţi, în județele: Arad, Hunedoara, Mehedinți, Olt, Gorj, Giurgiu, Teleorman, Bihor, Bacău, Iași, Brașov, Covasna, Harghita, Sibiu, Dolj și Maramureș;
  • Lipsa menţionării numărului unic de înregistrare al jucăriei, pe ambalaj sau în documentele însoţitoare, în județul Mehedinți;
  • Lipsa aplicării în mod vizibil, lizibil şi de neşters a marcajului de conformitate CE, și a declarației de confrmitate, în județele: Olt, Iași, Bacău, Mureș, Covasna, Sibiu, Mehedinți, Maramureș, Brașov, Timiș, Ilfov și Galați;
  • Nerespectarea cerinţelor esenţiale de siguranţă și lipsa avertismentelor generale (sau lipsa traducerii acestora în limba română), în județele: Hunedoara, Olt, Mehedinți, Giurgiu, Alba, Mureș, Caraș-Severin, Ialomița, Prahova, Teleorman, Cluj, Bistrița-Năsăud, Suceava, Vaslui, Neamț, Bihor, Galați, Sibiu, Bacău, Covasna, Gorj, Vâlcea, Arad, Caraș Severin, Iași și municipiul București;
  • Comercializarea unor jucarii care au facut obiectul notificarilor RAPEX, în județele: Galați, Vaslui și Ialomița;
  • Nerespectarea prevederilor legale în cazul promoţiilor, în județele: Mureș, Cluj, Maramureș, Giurgiu, Arad, Suceava și municipiul București;
  • Practici incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii, în județele: Covasna și Bacău.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here