În acest an sărbătorim cea de-a 83- a aniversare a protecţiei civile din România. Evenimentul va fi marcat la nivel local printr-un complex de manifestări specifice organizate de Comitetul Judeţean şi cel Local Pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciile Voluntare (SVSU) din judeţ împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘’Lt. Col. Dumitru Petrescu’’ Gorj. Un prilej cum nu se poate mai bun pentru a reaminti cititorilor noștri câteva repere istorice ale acestei activităţi, precum şi misiunile ei pe teritoriul național în prezent.
Prima denumire a protecţiei civile a fost conform Decretului Regal nr. 468 din 28 februarie 1933 ‘’Apărarea pasivă contra atacurilor aeriene’’ având ca scop ‘’limitarea efectelor bomardamentelor aeriene asupra populaţiei şi teritoriului asigurându-se protecţia și micşorând eficacitatea atacurilor’’. 
Dezvoltarea rapidă în acea perioada a aviaţiei militare, amplificarea efectelor distructive ale armelor şi a substantelor toxice de luptă au determinat o intensificare a preocupărilor legate de protecţia populaţiei şi a teritoriului. Prin aprobarea ‘’Regulamentului apărării pasive contra atacurilor aeriene’’ este detaşată net apărarea pasivă de cea activă. În baza prevederilor regulamentului este stipulat faptul că în organizarea pasivă fac parte şi măsurile specifice pentru protecţia cetăţenilor şi a bunurilor materiale impotriva atacurilor aeriene ori alte situaţii speciale.
În anul 1936 în baza Înaltului Decret Regal nr. 2620 Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului organizează şi pregăteşte ‘’de război toate mijloacele de Apărare Activă și Pasivă a teritoriului‘’. Comitetul de Coordonare al Apărării Pasive rămâne la dispoziția Ministerului Aerului și Marinei până în anul 1939 când odată cu promulgarea Legii pentru apărarea antiaeriană a teritoriului s-a prevăzut înfiinţarea unor secțiuni specializate.
În anul 1943 ia fiinţă Corpul Special de Intervenție cu scopul de a acţiona în centrele bombardate, la înlăturarea bombelor neexplodate, stingerea şi limitarea incendiilor, precum şi ridicarea de tabere pentru sinistraţi ori evacuați.
După război prin Decretul 24 din anul 1952 se înfiinţează Apărarea Locală Antiaeriană (ALA) în cadrul careia sunt organizate state majore, servicii de specialitate și formațiuni specifice. Odată cu organizarea administrativ-teritorială din anul 1968 se constituie state majore ALA la nivel de judeţe, municipii și ministere, precum și instituții ori întreprinderi stabilindu-se prioritățile și misiunile ALA. Legea privind Apărarea Civilă şi Decretul privind măsurile de apărare civilă din anul 1978 definește cel mai bine misiunea acestei nobile activităţi şi anume protecţia celor fără arme atât în cazuri de conflict armat cât și în catastrofe ori dezastre. Revoluţia din 1989 a creat condiţii de perfecţionare a activităţilor specifice înscriindu-se în procesul de democratizare. România a ratificat prin Decretul 224 din 11 mai 1990 
Protocoalele adiţionale 1 și 2 ale Tratatului de la Geneva din anul 1949 privind protecţia victimelor în cazul conflictelor armate. Astăzi majoritatea statelor din Europa, Asia şi cele două Americi acordă o atenţie sporită problemelor de protectie civilă. Conducerea structurilor de protecţie civilă revine atât şefilor de state (ca în Franţa, Anglia, Suedia sau Olanda), şefilor de guverne (Germania, Austria ori Turcia), cât şi miniştrilor de interne sau ai apărării din ţările respective. Protecţia civilă a României cuprinde un complex de măsuri organizatorice pentru ocrotirea populaţiei, a valorilor culturale şi bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe precum şi pregătirea teritoriului şi a economiei pentru apărare cu mijloace şi prin activităţi specifice. Protecţia civilă are la bază principiile dreptului umanitar internaţional iar prin caracterul său cuprinde întreaga societate românească.
La final iată câteva dintre misiunile protecţiei civile:
-prevenirea populaţiei asupra pericolului atacurilor inamicului aerian, calamităţilor sau catastrofelor.
-ocrotirea populaţiei împotriva efectelor armelor de nimicire în masă ori convenționale în caz de conflicte armate.
-asigurarea protecţiei valorilor culturale şi a bunurilor materiale prin măsuri specifice.
-participarea la acţiunile de limitare şi înlăturare a urmărilor atacurilor inamicului, a calamităţilor ori catastrofelor.
-identificarea neutralizarea şi asanarea muniției rămasă neexplodată.
-pregătirea populaţiei în vederea asigurării măsurilor specifice teoretice şi practice de protecţie civilă.
Mugurel PETRESCU
