Prostituată la 16 ani

495

Îşi vinde trupul pentru câteva zeci de lei. La vârsta la care alte tinere merg la şcoală şi abia încep să îşi schiţeze în minte un drum pe care să îl urmeze în viaţă, o minoră de 16 ani, din judeţul Mehedinţi, a ales să se prostitueze.

Fata îşi oferea serviciile sexuale atât în municipiul Motru cât şi în Drobeta Turnu Severin.

A.A.A., de 16 ani, din comuna Floreşti, judeţul Mehedinţi, este suspectată că îşi procură mijloacele de existenţă, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane. Până în prezent, din cercetările efectuate, oamenii legii au reuşit să probeze faptul că, în perioada ianuarie – octombrie 2009, minora a întreţinut raporturi sexuale cu mai multe persoane de pe raza municipiului Motru şi municipiului Drobeta Turnu Severin, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 10 şi 30 lei. Pentru că este minoră, fata este cercetată în stare de libertate. Totuşi, pe numele minorei a fost întocmit dosar penal pentru prostituţie, pedeapsa prevăzută de lege fiind aceea cu închisoare de la trei luni la un an şi şase luni. “Poliţiştii din municipiul Motru s-au autosesizat cu privire la faptul că o minoră de 16 ani din judeţul Mehedinţi îşi procură mijloacele de existenţă practicând prostituţia fie pe raza municipiului Motru, fie pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Daniel Tică. În judeţul nostru, însă, nicio prostituată nu a făcut închisoare ci, cel mai mult, s-a ales cu amenzi.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here