Cum la sfârșitul acestei săptămâni va fi sărbătorită Ziua Culturii Naționale, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Gorj a fost publicată o listă de activități pe care școlile din județ le-ar putea desfășura în cursul acestei săptămâni pentru a marca această sărbătoare.
Propunerile au fost făcute de către prof. Luminița Dima, metodist IȘJ Gorj și membru în Consiliul Consultativ al profesorilor de limba și literatura română și de limba latină, la solicitarea IȘJ Gorj, activitățile urmând a se derula în cadrul unor parteneriate educaționale ca exemple de bune practici în toate școlile, colegiile și liceele din județul Gorj. De exemplu, profesorii ar putea participa la ore de curs speciale de limba și literatura română în care vor prezenta elevilor din toate clasele viața și opera lui Mihai Eminescu (expuneri libere, vizionări de filme documentare/artistice, prezentări PowerPoint, recitaluri cu mari actori români, cu actori invitați de la Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu”, Tg-Jiu, etc.), un colocviu desfășurat în cadrul Comisiei metodice/Catedrei de specialitate, cu tema ”Dificultatea/accesibilitatea creației eminesciene. Strategii didactice pentru facilitarea înțelegerii și interpretării operei lui Mihai Eminescu”, prezentări de carte din exegeza eminescologică recentă sau expoziții de carte Mihai Eminescu (operă și exegeză – ediții critice, bibliofile). Pentru elevi ar putea fi organizate sesiuni de comunicări/referate științifice realizate de elevi sub îndrumarea profesorilor de specialitate, prezentate și premiate, concursuri de lecturi eminesciene pentru elevii talentați interesați/pasionați de opera lui Mihai Eminescu sau concursuri de cultură generală cu întrebări despre viața și opera lui Mihai Eminescu, despre identitatea culturală românească, spectacole artistice, literar-muzicale, incluzând recitări și transpuneri muzicale ale unor poezii de Mihai Eminescu, dramatizări etc., ateliere interdisciplinare de creație pentru elevi – realizarea de creații literare, ilustrații pentru coperte de carte Eminescu, semne de carte, afișe, pliante/broșuri, spoturi/clipuri, filmulețe de promovare a operei lui Mihai Eminescu, a culturii naționale, albume tematice, fotografice etc. sau expoziții de pictură/grafică/fotografie realizată de elevi, ilustrând versuri/imagini din lirica eminesciană (expoziția va dura până la sfârşitul semestrului I). Potrivit anunțului postat pe site-ul IȘJ Gorj, responsabilii/șefii Comisiilor metodice/Catedrelor de specialitate vor întocmi calendarul manifestărilor organizate după consultarea cu membrii acestora și îl vor prezenta direcțiunii școlii spre avizare/aprobare. Activitățile școlare, extrașcolare și extracurriculare propuse vor fi proiectate și desfășurate nu doar la nivelul Comisiei metodice/Catedrei de limba și literatura română, ci și interdisciplinar și transdisciplinar, în cooperare cu alte comisii metodice din școală, în cursul acestei săptămâni. Aceste activități-cadru pot fi realizate în colaborare cu bibliotecile școlare, cu Biblioteca Județeană ,,Christian Tell” sau cu alte instituții locale/județene partenere/interesate de promovarea valorilor culturii naționale.
R.L.