Proprietarii de animale riscă sancţiuni pentru Boala limbii albastre

285

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) aduce la cunoștință faptele care constituie contravenţii la normele sanitar-veterinare referitoare la măsurile generale şi speciale de menţinere a indemnităţii teritoriului faţă de bolile transmisibile la animale, de apărare a sănătăţii animalelor şi de prevenire a transmiterii de boli de la animale la om.

Astfel, proprietarii de animale, riscă amenzi între 600 şi 1.600 lei, respectiv de la 6.000 la 8.500 lei pentru persoanele juridice, pentru introducerea fără documente sanitar-veterinare a altor animale în efectivele existente, neanunţarea consiliilor locale în termen legal în vederea înscrierii în registrele agricole a oricăror schimbări în efectivele de animale şi a produşilor obţinuţi de la acestea, neanunţarea imediată a medicului veterinar despre suspiciunea sau apariţia unei boli transmisibile la animale, precum şi înstrăinarea sau neizolarea animalelor bolnave ori suspecte de boală; neamenajarea şi neîntreţinerea, conform normelor a locurilor de adunare şi staţionare temporară a animalelor în târguri, dar şi neînregistrarea animalelor în Registrul agricol al primăriilor de către persoanele desemnate, în termenele legale stabilite, sau nepunerea la dispoziţia inspectorilor sanitar-veterinari din judeţ a datelor privind mişcarea efectivelor de animale pe specii.
Deoarece la nivel naţional, Boala limbii albastre a afectat sute de efective de ovine, caprine şi bovine din mai multe judeţe ale ţării, inclusiv din Gorj, pentru prevenirea răspândirii virusului care provoacă afecţiunea, reprezentanţii ANSVSA spun că se aplică amenzi de până la 18.000 lei pentru cei care scot de sub restricţii sanitar-veterinare loturile de animale în care s-au constatat îmbolnăviri sau animale moarte, precum şi a produselor de origine animală reţinute pentru control prin examen de laborator.
Potrivit HG nr. 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, despăgubirile se acordă pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în funcţie de specificul fiecărei boli şi de etapa în care Direcţia Sanitar-Veterinară din fiecare judeţ a dispus tăierea, uciderea sau sacrificarea animalului.
Totodată, se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, nerespectarea restricţiilor de circulaţie ale animalelor, neasigurarea şi nerespectarea normelor de biosecuritate în exploataţiile de animale autorizate sanitar-veterinare, neizolarea animalelor bolnave sau suspecte de boală, nepăstrarea cadavrelor animalelor moarte ori tăiate şi consumul sau înstrăinarea cărnii şi produselor provenite de la aceste animale până la sosirea medicului veterinar.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here