Pronunțare în dosarul lui Bucurescu și Rămescu

907

Emoții teribile pentru cei 4 inculpați din dosarul în care cap de afiș este primarul Sorin Bucurescu, instanța stabilind, ieri, că peste 2 săptămâni va pronunța verdictul față de acuzațiile ce le sunt aduse acestora. O funcționară a Primăriei Slivilești, Alexandra Loghin, dar și omul de afaceri Mihai Rămescu și soția acestuia, Maria, au fost trimiși în judecată pe motiv că cei doi soți ar fi fost despăgubiți ilegal de fosta SNL Oltenia cu 668.000 de lei pentru o proprietate din Știucani. Satul este cunoscut ca „raiul strămutaților de lux”, însă Maria Rămescu a menționat în fața instanței că nu e și cazul său pentru că proprietatea familiei sale este acolo de la 1800. Anchetatorii susțin că cei doi soți și-ar fi ridicat acolo o construcție, după ce au aflat că urmează strămutarea pentru a primi o sumă mai mare de la SNLO, lucru pe care inculpații îl neagă categoric.
De altfel, Mihai Rămescu a menționat că banii pe care i-a primit de la SNLO reprezintă contribuția pe care el o plătește lunar la stat pentru cei peste 200 de angajați pe care îi are la firma sa din Motru. Omul de afaceri a negat că ar fi încercat să se îmbogățească din tranzacția cu SNLO și a precizat că cei din minerit au venit la familia sa și au propus exproprierea, mina din zonă având nevoie de teren pentru a exploata rezervele de cărbune. Rămescu a declarat că și acum are o proprietate în zona Motru pe care o dă gratuit Complexului Energetic Oltenia, numai să știe că nu se mai alege cu un dosar penal, el nedorind vreun ban de la compania minieră. „Am o proprietate la Lupoaia și sunt singurul care nu vreau să negociez cu CEO pentru că nu îmi trebuie bani. Au trecut peste acel teren, dar eu îl dau cu colac și lumânare, numai să nu îmi mai facă dosar că acum mă aștept la orice. Eu și în acest dosar dacă nu le dădeam proprietatea de la Știucani cariera era închisă. Erau pierderi de zeci de miliarde. M-ar fi acuzat apoi de subminarea economiei naționale, cine știe ce îmi găseau”, a menționat acesta.
În timpul pledoariei sale prin care își susținea nevinovăția, Rămescu a formulat acuzații grave și în privința anchetatorilor care au instrumentat dosarul acesta. Cu nume și prenume el a vorbit despre presupuse ilegalități sau abuzuri pe care le-ar fi comis în privința sa atât procurorul Laurențiu Grecu, cel care a instrumentat dosarul, cât și fostul șef al IPJ Gorj, Viorel Caragea, cel împotriva căruia a organizat și un miting la Motru și cu care s-a împăcat după pensionarea acestuia. Rămescu a primit un sfat de la judecătorul Sorin Pătrulescu, acesta recomandându-i să depună plângere la organele abilitate, dacă are cunoștință și dovezi despre comiterea unor ilegalități. Omul de afaceri a precizat că a sesizat deja Consiliul Superior al Magistraturii și Parchetul General și că așteaptă răspuns la plângerile sale. În trecut, CSM a apărat însă public reputația procurorului Laurențiu Grecu cu privire la acuzații similare ce i-au fost aduse acestuia, după acele acuzații Grecu fiind promovat pentru scurt timp la DNA, din cauza problemelor de sănătate revenind la Târgu-Jiu.
„Pe procurorul Grecu l-am reclamat la CSM și la Parchetul General și sper ca și cei competenți să se aplece cu mai multă atenție asupra acestor fapte. M-a chemat să îi repar casa, că de aici a plecat dușmănia lui Grecu cu mine. E un stâlp acolo alb-albastru pe care îl aveam eu la terasă și după aia au apărut fisuri la tencuială și a trebuit să le repar. Am crezut că măcar la oameni plătește pentru că au fost lucrări multe de făcut acolo. Are casa fără fundație, mai voia să îi fac și alte lucrări, iar eu i-am spus că nu le fac. Mai bine le făceam că poate mă lăsa în pace. Cu vreo 300 de milioane de lei vechi a rămas la mine pentru acele lucrări”, a menționat Mihai Rămescu. Aceste precizări, dar și altele, au fost făcute în fața judecătorului de caz pentru ca magistratul să înțeleagă contextul în care au avut loc cercetările. Și Sorin Bucurescu a menționat că în perioada în care a fost coleg cu Grecu în cadrul Ministerului de Interne, primarul fiind jandarm, iar procurorul fost polițist, între ei nu a fost o relație colegială, iar după declanșarea anchetei în cazul Rămescu primarul spune că a primit amenințări cu privire la ceea ce îl aștepta. Deznodământul va fi aflat peste două săptămâni, sentința pe care instanța urmează să o pronunțe nefiind una definitivă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here