Pronunțare amânată pentru dosarul “Buldotanc II”!

890

Inculpații din dosarul “Buldotanc II”, instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, care îl are ca inculpat principal pe fostul deputat Mugurel Surupăceanu, mai au de așteptat până la aflarea unui verdict final și definitiv. Deși Curtea de Apel Craiova programase pentru ieri pronunțarea sentinței care îi poate trimite pe inculpați în spatele gratiilor, magistrații au stabilit ca peste 2 săptămâni să facă publică decizia pe care o vor lua, o amânare de acest gen fiind înregistrată și la termenul anterior.

Pe fond, la Tribunalul Gorj, fostul parlamentar Mugurel Surupăceanu a primit o condamnare de 7 ani cu executare, el fiind acuzat că în 2007 a importat din Ucraina un utilaj de tip tractor forestier, buldotanc, așa cum i se mai spune prin carierele miniere, prețul de achiziție fiind de 50.000 de dolari. Anchetatorii spun că, ulterior, utilajul a ajuns la Complexul Energetic Turceni pentru o sumă de 832.000 de lei, procedurile de achiziție fiind ilegale, iar buldotancul era nefolositor și nefuncțional. Așa a ajuns să fie inculpat în acest dosar și fostul director general de la CE Turceni, Dumitru Cristea, care a primit o pedeapsă de 6 ani cu executare, la fel ca și Sorin Bușan Cocora, despre care DNA susține că ar fi fost impus de Surupăceanu ca administrator la o firmă din Mediaș, firmă care a făcut importul utilajului și vânzarea lui către producătorul de energie.
mugurel surupaceanuDosarul respectiv îi vizează și pe alți doi foști șefi de la Turceni, Silvică Boiangiu, de la Direcția Investiții, și Ioan Viorel Vasile, de la Direcția Comercială, care, pe fond, au fost condamnați la câte 4 ani de închisoare, executarea fiind suspendată și înlocuită cu un termen de încercare de 6 ani. Pedepsele pentru cei doi au fost cu suspendare întrucât anchetatorii au susținut că aceștia au primit ordine directe de la Cristea pentru a întocmi documentația necesară realizării achiziției respective. Dosarul instrumentat de procurorii DNA a făcut ca Surupăceanu să nu își ducă până la capăt mandatul de deputat pe care l-a avut în perioada 2008 – 2012, cu câteva luni înainte de finalizarea mandatului fostul parlamentar demisionând. Surupăceanu s-a retras atunci și din PSD Gorj, unde era vicepreședinte, ulterior el retrăgându-se complet și din viața politică și publică.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here