Promovările sfidează legea la DGASPC Gorj: Infirmiere, transformate în asistente medicale, spălătoreasa şi maseurul în educator, iar muncitorul necalificat în referent

1592

Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului(DGASPC) Gorj demonstrează că reinventează legea când este vorba de promovarea unor angajaţi în locuri greu accesibile pregătirii lor profesionale. Astfel, după directorul instituţiei, Dumitru Cotrună, o infirmieră poate accede, fără niciun concurs, în postul de asistent medical, o spălătoreasă poate deveni cu uşurinţă educator, în timp ce un muncitor necalificat poate fi transformat, peste noapte, în referent. Nu sunt singurele categorii profesionale care au promovat în sânul DGASPC Gorj, în ultimul timp, în baza unor criterii necunoscute, asta deoarece în aceeaşi instituţie poţi să fii azi maseur şi mâine educator. Să nu uităm că urcările, în cauză, pe scara profesională sunt completate şi cu un salariu vizibil majorat, banii provenind de la bugetul judeţului.

În timp ce unii angajaţi, care şi-au finalizat studii ce le permit o promovare în funcţie, au fost puşi pe lista de aşteptare de la DGASPC Gorj, alţi salariaţi mult mai norocoşi sunt ajutaţi de conducerea instituţiei să acceadă în posturile dorite. Cel puţin asta susţin o parte dintre angajaţii DGASPC care reclamă public incorectitudinea în cauză, fiind pregătiţi să se adreseze şi organelor penale în drept pentru normalizarea situaţiei. Salariaţii se plâng, astfel că pe baza unui act medical dat de medicina muncii, anumiţi angajaţi au fost promovaţi din funcţia de infirmier în cea de asistent medical, în timp ce regula nu se aplică pentru toată lumea. De altfel, printr-o adresă transmisă de conducerea DGASPC Gorj Sindicatului Ambulanţa, se arată că trei salariate au beneficiat de acest privilegiu, fiind promovate din infirmiere în asistente medicale, în baza unei simple sugestii a unui medic specialist. Deşi şi alţi angajaţi au solicitat însă să aibă parte de acelaşi tratament, conducerea DGASPC le-a refuzat solicitările, pe respectivii trimiţându-i recent la concurs.

Promovaţii muncesc la Suseni, Dobriţa şi Târgu-Jiu
Astfel, în timp ce legea nu prevede excepţii în ce priveşte angajările şi promovările în funcţii, la DGASPC Gorj se aplică actul normativ nuanţat. Astfel, în baza unei interpretări proprii, Dumitru Cotrună a aprobat promovarea angajatei Ana Conea, din infirmieră în asistent medical, femeia prestând la centrul de la Suseni. Nu este singura în aceeaşi situaţie, şi colega acesteia, Nicoleta Cămin a avut parte de un tratament preferenţial, aceasta prestând tot la Suseni. Pisc Georgiana Lavinia a avut şi ea parte de o promovare spectaculoasă, salariata angajată spălătoreasă la centrul de la Dobriţa, ajungând aici educator. Mihai Popeangă, muncitor necalificat a devenit şi el, peste noapte, referent la structura executivă a DGASPC Gorj de la Târgu-Jiu, în timp ce Toma Breben a fost mutat din postul de maseur în cel de educator la unul dintre centrele Direcţiei din municipiu.
Nu sunt singurii salariaţi ai DGASPC aflaţi în această situaţie, în timp ce alţii destul de numeroşi au cerut, fără succes însă, să aibă şi ei parte de aceeaşi interpretare a actului normativ.

doc dgaspcSindicatul „Ambulanţa” cere CJ Gorj audit intern
Urmare a acestor nereguli, completate cu alte nemulţumiri ale personalului la adresa conducerii DGASPC, dar şi cu ultimele trei angajări, cu răsunet, din instituţie, reprezentanţii Sindicatului “Ambulanţa” din DGASPC Gorj au cerut preşedintelui interimar al Consiliului Judeţean, Ciprian Florescu, realizarea, de urgenţă, aici, a unui audit intern. Cristi Aldescu, preşedintele acestui sindicat, a extins solicitarea şi către şeful Grupului PNL din Consiliul Judeţean Gorj. “I-am solicitat domnului Ciprian Florescu, dar şi domnului Dan Vîlceanu un punct de vedere public legat de schimbarea locurilor de muncă a unora dintre angajaţii DGASPC Gorj. De asemenea, i-am solicitat preşedintelui Consiliului Judeţean un audit intern în instituţia aflată în subordine, care să confirme schimbările ilegale pe posturi şi angajările recente care sfidează legea, cerând totodată ca organele statutului să fie sesizate, deoarece vorbim de bani publici. Domnul Cotrună, din păcate, arată că nu ştie că legea este clară şi nu are excepţii, adică pentru toată lumea criteriile pentru promovări trebuie să fie clare ca şi cele pentru angajări”, a declarat, ieri, Cristi Aldescu.
De altfel, în cadrul unei întâlniri organizate cu ziariştii, preşedintele Sindicatului “Ambulanţa” a făcut publice şi ultimele trei angajări din DGASPC, cea mai controversată fiind constituirea unui post special pentru fratele secretarei directorului general. Talabă Sorin Cristinel este de la finalul săptămânii trecute inspector de specialitate gradul 1A la Serviciul de Întreţinere şi Reparaţii a DGASPC Gorj, constituit acum în cadrul instituţiei.
Nu este singur angajat cu rude în instituţie pentru care s-ar fi creat un post special, acuză public Aldescu, un post de magaziner la Novaci ar fi fost vacantat pentru soţia unui alt şef din DGASPC, ca şi un loc de kinetoterapeut, ocupat de Andreea Maria Giurcan care în prima zi de angajare este delegată la un centru din Târgu-Jiu, pentru ca respectiva să nu facă naveta de la Târgu-Cărbuneşti.
Salariaţii DGASPC au mai ridicat şi alte probleme, legate de maşinile unora dintre centrele instituţiei care, fără prea multe explicaţii ar fi fost aduse la sediul central din municipiu. Este vorba de cel puţin trei Dacia Logan, utilizate pentru transportul beneficiarilor, care au fost aduse la Târgu-Jiu şi puse la dispoziţia directorilor navetişti.
Anamaria Stoica

Preoteasa, fostul director al DGASPC, critic la adresa lui Cotrună
Constantin Preoteasa, cel care a condus DGASPC Gorj timp de 16 ani de zile, a criticat şi el public, ieri, felul în care a ajuns să fie condusă instituţia din subordinea Consiliului Judeţean. Fostul director a menţionat că foştii săi subalterni i s-au plâns că instituţia a fost distrusă de un management defectuos, că nu mai există echipă, comunicare şi colaborare la nivelul DGASPC. Preoteasa susţine că schimbările de locuri de muncă, fără concurs sunt fără tăgadă ilegale şi că numai “un naiv” poate face astfel de erori care îi pot retrage răspunderea penală. Directorul DGASPC Gorj poate fi acuzat de abuz în serviciu, mai spune Preoteasa, chiar dacă acesta a cerut CJ să ilegalizeze, în februarie 2014, neregulile din instituţie. Prin hotărârile 31 şi 32 din 27 februarie 2014, consilierii judeţeni, în necunoştinţă de cauză, au legalizat abuzurile lui Cotrună legat de promovările pe posturi.
Fostul director a criticat şi o serie de sindicalişti care au acceptat să bată palma cu administraţia, urmărindu-şi interese personale, în timp ce angajaţii au fost lăsaţi de izbelişte. În opinia lui Preoteasa Sindicatul Ambulanţa a rămas în ajutorul angajaţilor, acesta menţionând că liderul Cristi Aldescu a avut cu el confruntări pe linie sindicală şi nicidecum pentru vreun interes personal de-al acestuia.

10 COMENTARII

  1. asa va trebuie psd-istilor sa va critice aldescu la televizor.dupa ce v-a dus la mese si cu cadourile pe voi,acum incearca la pnl.vrea sa le ofere cate o friptura la pnl-isti ,lui dan valceanu crezand ca ii va da ceva secrete psd-iste.

  2. Ìn cazul concursurilor ptr psihologi s au făcut şmecheri, ce caută psiholog făra atestat pe clinică la concurs?? de ce i sa aprobat dosarul?? Şi atâtea delegari?

  3. Și la concursul pentru postul de asistenta pentru scoli care se va tine pe data de 12 aprilie e aranjat!Aia de acolo se comporta ca și cum ar fi patroni!O sa intre 2 fete de la Rovinari

  4. Toti au dat spaga lui Cotruna si lui Calinoiu.sa i avanseze din infirmiera in asistenta din muncitor necalificat in rezident.fratele secretarei a luat examenul pe postul de inspector gr.1 asta e au oamenii facultati au plecat turisti sau intors juristi.sunt altii mult mai destepti si nu pot sa intre din cauza ca i caracatita prea mare.jos mafia.

  5. a venit minoritarul asta de cotruna sa-si bata joc de institutia asta care a fost condusa de profesionisti de la infintare,cum s-a bagat costreie si aici aducandu-l pe acest incompetent pe functia de director general,s-a ales praful de tot,angajatii se dusmenesc,treaba nu merge,certuri la tot pasul,angajari la comanda,bagabonteli etc.Am si eu o intrebare pt Cotruna,ba magraoane tu crezi ca masina institutiei cu care faci naveta zilnic la Rovinari e a lu” ma-ta de acasa???

  6. tot raul din institutie il aduce numai aldescu.scapati-ne de satana,dupa ce ca suntem destul de suparate ,il tinem pe aldescu fara sa munceasca,isi ia remuneratia din cotizatia noastra si acum dupa ce a picat dl calinoiu scoate iar capul.sa credem ce ne spunea ca este prieten de masa si casa vera cu dl c florescu,ca=i este dator toata viata dl florescu?extindeti cercetarile si cu fostul prefect,se leaga cu inspectia muncii si angajarea sotiei acestuia.oricum se va vedea relatia de telefoane ,bilete la statiuni si tablete luate din banii nostri si facute cadou la mai marii judetului.scapati=ne de aldescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.