Proiectul Salinei Spitalului de Pneumoftiziologie, atribuit unei firme din Târgu-Jiu

380

Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu va avea propria salină. Proiectul de realizare a acesteia a fost atribuit unei firme din Târgu-Jiu, prin licitaţie naţională. Valoarea estimată a proiectului este de 230.000 lei, iar cea adjudecată în urma licitaţiei este de 190.000 lei. Contractul a fost semnat pe data de 29 august, preconizându-se ca lucrările să se finalizeze la sfârşitul lunii noiembrie.

Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu îşi diversifică serviciile. Din acest an, unitatea va avea o salină unică în Sud-Vestul României. „Ea se va numi Salina Tudor Vladimirescu şi va avea două circuite complet separate: una pentru pacienţii internaţi în unitatea noastră şi alta pentru solicitările efectuate prin ambulatoriu de specialitate sau cu bilet de trimitere de la medicul de familie, precum şi direct cu achitarea unei taxe ce va fi stabilită ulterior”, a confirmat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu.

Salină, executată de o firmă din Târgu-Jiu
Pentru realizarea salinei s-a făcut licitaţie, înscriindu-se trei participanţi: două firme din municipiul Târgu-Jiu şi una din Braşov. A fost o cerere de oferte offline, în urma analizării criteriilor de atribuire, proiectul a fost câştigat de una dintre firmele târgujiene. „Contractul a fost semnat pe data de 29 august 2012 şi cuprinde proiectarea – care are termen de 30 de zile – şi execuţie – 60 de zile. Execuţia va demara de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, adică după finalizarea proiectării. Astfel, preconizăm că la sfârşitul lunii noiembrie salina va fi finalizată”, a menţionat Cornel Fîcea, şef Serviciu Aprovizionare, Achiziţii Publice, Contractare, Transport, Întreţinere, Tehnic din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu.
De beneficiile salinei se vor putea bucura simultan 50 de persoane din exteriorul spitalului şi 40 de pacienţi. Salina artificială se va afla în subordinea Compartimentului de Recuperare Respiratorie. Potrivit lui Cornel Fîcea, „salina va avea două săli, una pentru pacienţii spitalului şi alta pentru persoanele din afara unităţii; de asemenea vor fi şi două săli de aşteptare, dar şi intrări separate”.
Minodora Sucea
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here