Proiectul reactoarelor modulare mici, un eșec!?

916

HotNews.ro: Proiectul inovator al NuScale privind construirea reactorelor modulare mici (SMR) a fost anulat în SUA, fiind invocată creșterea cu 53% a costurilor, informează Bloomberg. Reactoarele urmau să fie construite în Utah, însă NuScale și Utah Associated Municipal Power Systems au convenit să anuleze proiectul. Acțiunile NuScale din Portland, Oregon, au scăzut cu peste 27% după acest anunț. Semne privind un posibil eșec au apărut încă de acum două săptămâni, când compania amerciană NuScale a fost acuzată că a încheiat un contract fals, și HotNews.ro a scris pe larg despre ele.

  • De remarcat că în ziua în care pica NuScale în SUA, Iohannis anunța alt proiect privind reactoare mici, dar cu companii europene.
  • Ministerul Energiei a transmis un comunicat de presă prin care susține că „România își menține încrederea în tehnologiile SMR”.

Compania americană NuScale are mari probleme de credibilitate, fiind acuzată de fraude și practici comerciale ilegale, investitorii fiind sfătuiți de către firmele de avocatură să acționeze împotriva sa. De altfel, firma de avocatură Pomerantz a pornit o investigație, în numele investitorilor NuScale, asupra unor posibile fraude cu valori mobiliare și alte practici comerciale ilegale.

(…)

Ministerul Energiei crede în „implementarea cu succes în România a tehnolgiilor SMR”

„România își menține încrederea în tehnologiile SMR, care sunt complementare tehnologiilor reactoarelor la scară largă în ceea ce privește modularitatea și flexibilitatea. Credem cu tărie că implementarea cu succes în România, până în următorul deceniu, a tehnologiilor SMR este importantă pentru securitatea energetică și pentru atingerea obiectivelor noastre climatice prin înlocuirea treptată a centralelor bazate pe cărbune cu SMR”, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei, transmis joi dimineață.

Potrivit acestuia, proiectul SMR derulat în România poate poziționa România ca lider al statelelor care susțin SMR. În plus, proiectele bazate pe tehnologia SMR sunt aliniate cu perspectiva UE, care recunoaște contribuția SMR la îndeplinirea obiectivelor de decarbonizare și securitate energetică, spune Ministerul Energiei. România are toate premisele pentru a dezvolta proiecte bazate pe tehnologia SMR, a adăugat Ministerul Energiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here