Proiectul „Reabilitarea surselor de apă şi a staţiei de tratare a municipiului Târgu-Jiu”, realizat 65%

599

Staţia de tratare a apei pentru municipiul Târgu-Jiu se modernizează în cadrul unui proiect cu finanţare externă şi internă, în valoare de 18 milioane lei. Proiectul „Reabilitarea surselor de apă şi a staţiei de tratare a municipiului Târgu-Jiu” este realizat 65% şi va fi finalizat în cursul acestui an.

Ion Popescu, directorul societăţii APAREGIO a inspectat, în cursul zilei de miercuri, lucrările ce se desfăşoară la staţia de tratare a apei pentru municipiul Târgu-Jiu. El le-a explicat jurnaliştilor că „aceasta este o staţie capabilă să trateze în jur de o mie de litri pe secundă, din sursele de suprafaţă Runcu şi Şişiţa Verde. De la aceste două surse de suprafaţă apa vine prin intermediul conductelor de aducţiune în această staţie; ele se întâlnesc în camera de amestec şi de acolo trece în decantoarele pentru liniştirea şi sedimentarea impurităţilor din apă, după care intră în staţia de Picture111filtre şi se produce filtrarea apei, apoi ajunge în cuvele de colectare; din cuvele de colectare se transportă la rezervoarele de înmagazinare. Capacitatea de înmagazinare este de 20.000 de metri cubi. Între cuvele de colectare şi rezervoarele de înmagazinare se face tratarea sau clorinarea apei respective. Timpul de contact cu clorul este de circa 30 de minute. Din rezervoarele de înmagazinare, prin intermediul conductelor de transport intră în reţeaua de distribuţie a oraşului”.

Contract în derulare
Potrivit conducerii APAREGIO, la ora actuală lucrările derulate în cadrul proiectului „Reabilitarea surselor de apă şi a staţiei de tratare a municipiului Târgu-Jiu” sunt realizate în procente diferite. „Contractul care este în derulare la momentul de faţă se cheamă „Reabilitarea surselor de apă şi a staţiei de tratare a municipiului Târgu-Jiu”. Stadiul fizic al lucrărilor este în procent de 65%, per total contract. La sursa de la Şuşiţa Verde sunt aproape de finalizare – 98% şi 94% la sursa de la Runcu. Pe reţelele de aducţiune avem 100%, iar la sursele de adâncime, adică forajele de la Iezureni, sunt 14 foraje care trebuie reabilitate; au fost montate în 9 foraje toate echipamentele hidraulice, iar la 12 foraje sunt realizate cabinele forajelor respective, iar celelalte sunt în diverse stadii de execuţie. Deci, la Iezureni, stadiul lucrărilor este cam de 75%”, a explicat Ion Popescu, directorul APAREGIO.

Proiect de 18 milioane, finalizat în 2014
Termenul de finalizare a lucrărilor din cadrul proiectului „Reabilitarea surselor de apă şi a staţiei de tratare a municipiului Târgu-Jiu” este luna iunie 2014. Deşi sunt înregistrate mici întârzieri, reprezentanţii APAREGIO dau asigurări că lucrările se vor termina în acest an. „Proiectul are o valoare de 18 milioane de lei. Banii provin din fonduri europene, bugetul de stat, bugetul consiliilor locale şi bugetul operatorilor. Deci, este o cofinanţare. Termenul de finalizare este iunie 2014; se pare că va avea ceva întârzieri, însă există toate premisele ca lucrările să se finalizeze în cursul acestui an”, confirmă directorul Popescu.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.