Proiectul „Ministru pentru o zi”, la a doua ediţie

493

Elevii gorjeni se pot înscrie şi anul acesta la proiectul „Ministru pentru o zi”, derulat de Consiliul Naţional al Elevilor, în parteneriat cu mai multe ministere.

Consiliul Național al Elevilor a demarat, începând cu data de 4 august, înscrierile pentru proiectul intitulat „Ministru pentru o zi” Antrenând nouă ministere ca parteneri, proiectul are ca scop o mai bună conștientizare a atribuțiunilor și responsabilităților pe care un lider implicat la nivel național le are, cât și diminuarea barierelor ce pot apărea între elevi și mediul decizional. Ministerele care s-au alăturat celei de-a doua ediții a proiectului “Ministru pentru o zi” sunt Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Ministerul pentru Dialog Social și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Aplicațiile sunt deschise oricărui elev din învățământul preuniversitar care va completa un formular  pe platforma-suport a Consiliului Elevilor, www.wedu.ro, până la data de 31 august 2015. „Prin implementarea acestui proiect, Consiliul Elevilor dorește să realizeze o consolidare a poziției sale de for consultativ în cadrul învățământului din România, arătându-și totodată suportul pentru forurile decizionale la nivel național”, precizează reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here